Achiziția masivă de teste rapide antigen, pe care ministerul Finanțelor a făcut-o luna aceasta se dovedește una inspirată. De această dată se pare că nu s-a procedat ca în cazul Unifarm, când ai noștri au cumpărat toate porcăriile chinezești, majoritatea măști și produse neconforme sau chiar periculoase pentru sănătate.
Așa cum știți, ONAC, structura din subordinea ministerului de Finanțe care se ocupă de achizițiile din pandemie, a cumpărat la finalul lunii trecute 3 milioane de teste rapide antigen pentru depistarea Covid19. Ca la orice licitație cu valoare mare, au apărut și suspiciuni. Au fost voci care au susținut că aceste teste nu sunt utile sau chiar că nu ar fi omologate în spațiul comunitar. Un material video publicat de un deputat austriac a creat și mai multe controverse. Este vorba de un test de acest gen, ce devine pozitiv la reacția cu Coca Cola. Chiar dacă firma producătoare a explicat imediat greșeala de prelevare a probelor ce a generat acel rezultat fals pozitiv, adepții teorie conspirației și negaționiștii au fost în extaz.
Blocada dintre britanici și francezi ne-a ajutat
După cum știți, în aceste zile s-a creat o ușoară isterie la frontierele Franței, în ceea ce îi privește pe cei ce vin din Marea Britanie. O tulpină nouă a coronavirusului, depistată în Anglia, a pus pe jar întreaga Europă. Așa că măsurile de precauție au redevenit drastice. Jurnalist.ro a studiat normele și procedurile impuse de Franța pentru a permite accesul străinilor pe teritoriul său.
Aveți aici un paragraf sugestiv din măsurile impuse de francezi. Vedeți că statul francez nu acceptă intrarea sau tranzitarea pe teritoriul său, decât pentru cei ce se testează înainte. Iar francezii indică și lista firmelor producătoare și modelele de test:

Versiunea antigen Biocredit de la RapiGEN este printre puținele teste rapide recunoscute de Franța. Ceea ce arată că de data asta România nu a mai luat țeapă, achiziționând ceva neconform sau inutil.
Comentează pe FACEBOOK













