Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat marți un atac vehement la adresa candidatului independent la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, pe care l-a catalogat drept „șarlatan”.
„Se pare că Georgescu a reușit cea mai incredibilă performanță. Este susținut în același timp și de români, și de ruși, și de americani. Mare talent”, a scris Băsescu într-o postare pe Facebook.
Băsescu avertizează asupra alegerilor prezidențiale
Într-o declarație făcută în decembrie 2024, fostul șef al statului susținea că nu se mai poate interveni în organizarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale, considerând că deja este prea târziu. În opinia sa, decizia finală este acum în mâinile electoratului, iar rezultatul votului va influența viitorul României.

„Românii trebuie să știe că de votul lor depinde menținerea României în familia țărilor occidentale sau o întoarcere spre Moscova, așa cum propune acest șarlatan numit Georgescu”, a declarat Băsescu.
Fostul președinte a subliniat că instituțiile statului au ratat momentul în care ar fi putut interveni pentru a influența cursul evenimentelor, iar acum responsabilitatea le revine direct alegătorilor.
„Totul depinde de fiecare român, care va vota începând de mâine și până duminică seara. Este o decizie crucială pentru viitorul țării”, a adăugat Băsescu.
Comentează pe FACEBOOK













