Filmele „Tipografic Majuscul” și „Ieșirea trenurilor din gară”, regizate de Radu Jude vor avea premiera internațională în secțiunea FORUM a Festivalului de Film de la Berlin.
Este pentru prima dată când un regizor român are selectate în aceeași secțiune două filme.
Radu Jude va participa și la Berlinale Co-Production Market, una dintre cele mai importante piețe de proiecte cinematografice ce reunește producători, agenți de vânzări, distribuitori și finanțatori din întreaga lume, cu proiectul de lungmetraj „Somnambulii”.
Cea de-a 70-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin se va desfășura între 20 februarie – 1 martie 2020.
„Tipografic Majuscul”, o adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de regizoarea Gianina Cărbunariu, va avea premiera în cinematografele din România pe 21 februarie 2020.
Filmul spune povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Povestea lui a fost reconstituită de Gianina Cărbunariu consultând dosarul lui de la Securitate. Al doilea fir epic al filmului este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naționale, din aceeași perioadă.
Cel de-al doilea film cu care Radu Jude se prezintă la Berlinale este „Ieșirea trenurilor din gară”. Producția este un film de montaj compus în întregime din fotografii de arhivă și documente referitoare la Pogromul de la Iași din iunie 1941.
Scenariul și regia sunt semnate de Radu Jude și Adrian Cioflâncă, sunetul este realizat de Dana Bunescu, iar montajul de Cătălin Cristuțiu. Producători: Ada Solomon, Carla Fotea și Radu Jude, iar producător asociat este Adrian Cioflâncă.
„Ieșirea trenurilor din gară” va avea premiera în cinematografele din România în toamna acestui an.
„Somnambulii„, cel mai recent proiect de ficțiune scris de Radu Jude și produs de Ada Solomon prin microFILM, este o comedie spumoasă despre corp, sex, tehnologie și societate. Filmările vor începe în vara acestui an, iar Katia Pascariu va interpreta rolul principal.
Comentează pe FACEBOOK