Într-o Românie în care drepturile cetățenilor sunt încălcate pe bandă rulantă, procurorii – cei care ar trebui să vegheze la respectarea legii și la apărarea democrației – aleg să tacă atunci când e mai mare nevoie de ei. Nu s-a găsit nici măcar unul care să vadă în anularea alegerilor din decembrie 2024 o lovitură de stat. Niciun dosar penal, nicio anchetă, nicio reacție. Tăcere absolută. A fost nevoie să fie răsturnată democrația, ca să înțelegem că, în realitate, procurorii noștri nu sunt gardienii statului de drept, ci ai propriilor privilegii.
În schimb, atunci când se pune problema tăierii pensiilor speciale, sare tot sistemul în aer. Brusc, procurorii devin foarte sensibili la „discriminare”, „abuzuri” și „lipsa de respect”. Vor pensii de 20.000 lei, pensionare la 50 de ani și imunitate absolută. Nu suportă ideea de a fi egali cu restul românilor. Ei sunt „elita”, „pilonii justiției”, „apărătorii legii” – chiar dacă în decembrie 2024 au fost absenți total, exact când poporul avea cea mai mare nevoie de ei.
Este un tupeu revoltător. Procurorii nu pot pretinde respect și privilegii dacă, în cele mai grave momente pentru statul român, aleg să se ascundă. Alegerile au fost anulate fără precedent, dreptul de vot a fost călcat în picioare, iar nimeni din Parchetul General, din DNA sau din orice alt parchet din țară nu a mișcat un deget. Unde era independența? Unde era curajul? Unde erau „apărătorii ordinii de drept”?
Această complicitate prin tăcere a fost la fel de periculoasă ca abuzul în sine. Când instituțiile de forță ale statului se prefac că nu văd, ele devin părtașe. Nu există neutralitate când democrația e atacată. Lipsa de reacție e o formă de aprobare. Iar în 2024, procurorii au aprobat prin tăcere cea mai gravă deraiere constituțională din istoria recentă a României.
Și acum, aceiași oameni vin să ceară „respect” și „stabilitate legislativă”, adică să nu li se ia privilegiile. Vor pensii de lux, la vârste la care alți români abia își plătesc ratele. Vor să plece acasă bogați, după 25 de ani de muncă, de multe ori în birouri, nu pe frontul adevărat al dreptății. În timp ce cetățeanul de rând, cu o pensie mizerabilă de 1.200 de lei, trebuie să muncească până la 65 de ani.
E o bătaie de joc. Justiția nu poate fi credibilă dacă este coruptă moral de propriile privilegii. Nu poate fi respectată dacă tace la abuzuri majore, dar urlă când i se cere echitate. Nu poate fi independentă dacă depinde de bani speciali și regimuri preferențiale. Nu poți apăra legea când nu te supui legii comune.
România are nevoie de o justiție dreaptă, curajoasă, ancorată în interesul public, nu în propriile beneficii. Până atunci, procurorii care au tăcut în fața anulării alegerilor, dar urlă pentru pensii speciale, vor rămâne simbolul unui sistem care s-a transformat din gardian al democrației în paznic al propriului confort.
