Fostul președinte Traian Băsescu s-a prezentat joi, 9 aprilie 2026, la Arena Națională din București, unde a fost depus sicriul marelui antrenor Mircea Lucescu, decedat pe 7 aprilie la vârsta de 80 de ani.
Prezența sa la priveghi a fost marcată de un gest de profund respect față de „Il Luce”, pe care l-a decorat în 2009 cu Ordinul Național „Steaua României”.
Traian Băsescu, la catafalcul lui Mircea Lucescu
Astăzi, la ora 14:30, „Băse” a venit la catafalcul antrenorului. Fostul președinte al României s-a închinat lângă sicriul lui Mircea Lucescu, apoi l-a îmbrățișat pe Răzvan. Cei doi au schimbat câteva cuvinte.
Răzvan și Băsescu s-au uitat la distincțiile pe care fostul președinte al României i le-a oferit lui „Il Luce” în 2009, după ce acesta a câștigat Cupa UEFA cu Șahtior.
„IL Luce” a primit Steaua României, cea mai înaltă dinstincție a statului român, din mâna lui Băsescu.
„Am de spus un singur cuvânt: respect pentru Mircea Lucescu. A avut o viață extraordinară, dedicată sportului și României”, a transmis, succint, Băsescu, la plecare, scrie Adevarul.
Tot joi, primarul general Ciprian Ciucu a fost prezent la catafalc cu o minge creată din flori, prinsă de o bucată ce imită suprafaţa de joc. În loc de coroană.













