HotNews.ro
Un francez şi un german au fost arestaţi pentru intrare neautorizată pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, pe care Rusia îl foloseşte pentru lansări spaţiale, a anunţat vineri presa de stat rusă, citată de Reuters și Agerpres.
Citând un procuror kazah, agenţia oficială de presă RIA Novosti a relatat că cei doi au fost reţinuţi pentru o zi şi apoi au fost scoşi din complex.
Francezul, în vârstă de 21 de ani, şi germanul de 26 de ani erau turişti care au întreprins o „plimbare neautorizată” în zona facilităţii spaţiale, întrucât – aşa cum au explicat – doreau să vadă o rachetă rusească Energhia.
Racheta Energhiia (în rusă „Energie”) a fost o rachetă spațială sovietică proiectată de NPO Energhia pentru a servi ca lansator pentru încărcături foarte grele precum și ca rachetă purtătoare pentru naveta spațială Buran. La momentul lansării sale în 1987, acesta s-a dovedit a fi unul dintre cele mai puternice lansatoare din lume, alături de Saturn-5 și N-1, depășind semnificativ capacitățile lansatoarelor aflate în funcțiune la acea vreme.
The maiden flight of the Energia carrier rocket – 15 May 1987.
The launch carried the Skif-DM (Polyus) prototype orbital weapons platform. Energia worked almost perfectly but Polyus suffered a malfunction after separation from the rocket and failed to achieve orbit. pic.twitter.com/gyvAfJyv4y
— The Energia-Buran Archive (@11K25_Energia) October 28, 2022
Proiectul Energhiia-Buran a fost suspendat după căderea Uniunii Sovietice și oprit definitiv în 1993.
Conform portalului de știri lenta.ru, francezul și germanul aveau asupra lor smartphone-uri şi încercau să filmeze nava spaţială.
Lenta amintește că în iulie doi cetăţeni olandezi şi un belgian au fost arestaţi în timp ce încercau să intre în Baikonur. Cu o lună înainte, un cetăţean francez a murit de deshidratare în timp ce încerca să ajungă acolo.
Cosmodromul, care este închiriat de Rusia de la Kazahstan, este situat într-o zonă deşertică îndepărtată, iar accesul la el este restricţionat, deşi se vând tururi pentru cei care doresc să asiste la lansarea unei nave spaţiale.
FOTO Articol: © Petr Kratochvila | Dreamstime.com.
Comentează pe FACEBOOK













