Un nou scandal AUR în PArlament. George Simion a dat buzna, marți, în biroul de președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, pentru a-i cere socoteală pentru interdicţia decisă recent prin care parlamentarii AUR care au făcut scandal în plen nu au dreptul decât la 10 secunde de intervenţie la dezbaterea proiectelor de lege. Ciolacu nu era însă la biroul de la Camera Deputaților. El se afla la guvern unde au loc mai multe întâlniri pe tea grevei din învățământ. L-au întâlnit acolo, încă, pe Alfred Simonis, cu care au avut un schimb dur de replici.
”Vrem să vorbim cu domnul Ciolacu, el este conducătorul acestei instituţii. Am venit să ne programăm. Haideţi să ne înscriem toţi deputaţii”, a spus George Simion, după ce a intrat în biroul liderului PSD, potrivit news.ro.
”Ai venit cu interlopii după tine?” a spus Alfred Simonis.
”Care sunt interlopii? Voi v-aţi bătut joc. Dumneavoastră aţi furat din buzunare, în Anglia?”, a replicat George Simion.
Liderul deputaţilor PSD a continuat: ”Eşti cunoscut ca un agent sovietic. Nişte infractori, nişte golani”.
Simion, care filma schimbul de replici, a spus despre Alfred Simonis că este ”valutist” de meserie.
”O să am grijă de dumneata” a spus unul dintre deputații AUR.
”Auziţi ce spune acest personaj, o să am grijă de dumneata. Cum o să ai domnule grijă de mine? Eşti un fascist, eşti un nazist, dacă vii şi îmi spui mie că ai grijă de mine, ce înseamnă asta?”, a spus Simonis.
”Ia-ţi interlopii şi ieşi afară”, a mai spus Simonis.
Comentează pe FACEBOOK














