UPDATE – Senatorul USR de Sălaj Virgil Marius Bob a anunţat, miercuri, că se autosuspendă din partid după ce un bărbat a făcut reclamaţie la poliţie că a fost lovit de către acesta cu un telefon în cap.
Stirea initiala
Virgil Marius Bob, compozitorul ajuns senator USR de Sălaj, este în centrul unui scandal de proporții. Bob i-a spart capul unui inspector bancar la o petrecere la care participa. Cazul a ajuns la Parchetul General.
Pe imagini se vede cum politicianul îl loveşte, în urma unei discuţii aprinse, cu un obiect contondent pe cel care se afla la aceeaşi masă cu el, după care îşi ia haina şi pleacă.
Conform unor surse judiciare, persoana vătămată, care ar fi inspector bancar, a depus plângere penală la Parchetul Şimleu, însă cazul a fost trimis către Parchetul General, fiind vorba despre un senator.
Virgil Bob este senator din acest an și este cunoscut în spațiul public pentru participarea la concursul de muzică X-Factor, unde demnitarul cântă versuri precum „Nu mai beau, nu mai duc pahar la gură/ Am capul mare și cred că e si cam prost, e plin de bere si rachiu”.
Comentează pe FACEBOOK













