USR-PLUS va depune o nouă moţiune de cenzură, în cazul în care Curtea Constituţională va decide marți că procedura depunerii moţiunii care este deja în Parlament este neconstituţională. Purtătorul de cuvânt USR-PLUS, Ionuţ Moşteanu, a declarat luni că că această nouă moţiune va fi depusă împreună cu parlamentarii de la AUR.
„Noi avem o moţiune, din punctul nostru de vedere este o moţiune validă. Vom aştepta decizia CCR, vom avea o discuţie şi în grupul parlamentar, şi în Biroul Naţional, însă vom merge în aceeaşi direcţie, în a-l da jos cât mai repede de la Palatul Victoria pe Florin Cîţu, pentru că în momentul ăsta fiecare zi pierdută e o zi pierdută pentru România.
România trebuie guvernată, urmează o iarnă complicată, cu creşteri de preţuri la energie şi dacă vom avea o iarnă foarte grea, va fi îngrozitor pentru mulţi români. E nevoie să fie un guvern cu o susţinere solidă şi trebuie clarificată această susţinere cât mai repede”, a spus Moșteanu, citat de Agerpres.
În același context, Florin Cîțu spune că, în cazul în care CCR dă o soluţie de a admite un conflict juridic între Guvern şi Parlament pe tema moţiunii de cenzură, atunci preşedinţii Camerei şi Senatului trebuie să demisioneze pentru că au susţinut o procedură viciată prin care au vrut să dea jos Executivul.
Comentează pe FACEBOOK













