Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, că România nu va mai achiziționa cantitățile mari de vaccinuri anti-COVID pentru că nu există cerere. Potrivit acestuia, țării noastre i-ar reveni, conform contractului, 27 sau 28 milioane de doze de vaccin doar de la Pfizer. O risipă uroașă de bani, spune ministrul Rafila.
„În niciun caz nu vom achiziționa vaccinurile care sunt in cantitate extrem de mare și pentru care nu există în momentul de față și probabil nici în viitor interes la nivelul populației. Discutăm de cantități foarte mari de vaccinuri – doar de la Pfizer ar trebui să mai luam teoretic vreo 27 sau 28 milioane de doze de vaccin.”, a spus Rafila, potrivit Hotnews.
Ministrul PSD a mai precizat că în timpul mandatului său au fost vândute milioane de doze de vaccin, recuperându-se circa 150 milioane de euro.
„În ceea ce privește vaccinurile știți că odată cu venirea mea la minister am avut o politică de protejare a banilor publici. Am reușit să vindem 7,5 milioane de doze de vaccin în valoare de circa 150 milioane de euro.
Sigur că aceste contracte care se află încă în vigoare instituie obligații pentru România, inclusiv obligații de plată.
Negociem cu Comisia Europeană care a reprezentat România.
Dar faptul că Guvernele anterioare și-au asumat aceste contracte prin Memorandumuri semnate de fostul prim ministru domnul Câțu instituie aceste obligații pentru țara noastră și încercăm să găsim cea mai bună soluție încât să ajungem la o înțelegere amiabilă care să protejeze resursele publice.”, a spus vineri Alexandru Rafila.
Comentează pe FACEBOOK