Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Silviu Cristinel Crețu, considerat mâna dreaptă a lui Gheorghe Flutur, actualul șef interimat al PNL, a fost reținut de procurorii DNA, după ce a fost prins în flagrant când primea mită 40.000 de euro, în sediul instituţiei pentru care lucrează.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore începând cu data de 4 aprilie 2022, a inculpatului CREŢU SILVIU-CRISTINEL, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, a transmis, marţi, DNA.
„La începutul lunii decembrie 2020, Crețu Silviu-Cristinel, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, ar fi acceptat și primit, de la administratorul unei societăți comerciale, suma de 40.000 euro”, potrivit unui comunicat al DNA. Acesta ar fi promis că „va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Județean Suceava cu atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea unui contract încheiat de instituție cu firma administratorului să decurgă în bune condiții, iar plățile să fie făcute la timp”.
În perioada 16 – 29 martie 2022, „Crețu Silviu-Cristinel, în legătură cu un alt contract de întreținere a drumurilor județene pentru care avea atribuții de verificare, i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri o altă sumă de 40.000 euro, pentru desfășurarea fără impedimente a contractului încheiat de firma acestuia cu Consiliul Județean Suceava”.
Luni, 4 aprilie, Crețu „ar fi primit de la omul de afaceri, cu titlu de mită suma de 40.000 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante în interiorul clădirii CJ Suceava”.
Comentează pe FACEBOOK













