Virusul care poate vindeca

Virusul care poate vindeca

Ar fi fost nepotrivit să abordez alt subiect decât cel ce ne macină zilele astăzi, fiind încă sub influența unui tablou pe care nu mi-l imaginam vreodată ca făcând parte din viața mea, a noastră … În anii ’90 a apărut un film cu Dustin Hoffman în care subiectul principal era pandemia. Un virus luat de la un animal. Imaginea medicilor de la salvare sau brancardierii de astazi, cărând isolete,unii rămânând chiar în picioare, fără să cadă creând momente de umor,  în costumele  deja comune pentru știrile cotidiene, îmi amintesc de acel film.

Și ca susținere a acestei atmosfere, dimineață, fata mea, Jasmina a plecat la școală. I-am pregătit un ceai, i-am făcut sandwich-ul și i-am urat o zi frumoasă! Doar că, la plecare, ea arăta mai degrabă ca un chirurg pregătit de operație, cu masca pe față, folosind cu zel un spray cu spirt sanitar pentru a-și dezinfecta mânuțele. Ciudată imagine, dar până la urmă sunt semne de responsabilitate în această perioadă. S-au spus multe despre Coronavirus, s-au făcut speculații, s-a apelat la teorii ale conspirației, s-a dat vina pe marii conducători ai planetei, pe companiile ce ar urma să vândă vaccinul care ne-ar oferi liniște și așa mai departe. În acest context, am realizat, din nou, un lucru la care ar trebui să ne gândim mult mai des. În fața acestei situații, realizăm că toți oamenii de pe planetă devin egali. Da! Suntem egali. Solidaritatea pe care o întâlnim din păcate destul de rar, mai ales în situatii de criză, este reactivată și brusc, nu mai are nicio relevantă dacă ești bogat sau sărac, dacă esti celebru sau anonim, dacă ești șef sau un simplu angajat sau dacă ești lider al unei țări sau un umil cetățean plătitor de taxe. Virusul nu știe carte, nu se uită la ceasul de la mână sau la costumul făr’ de cută, nu se sperie de vreo atitudine sau de poziția arcuită a corpului și nici de dimensiunea vilelor construite, bineînțeles din bani cinstiți, lui nu ii pasă dacă apari sau te uiți la televizor. Nu-i pasă nici dacă ești alb sau de culoare, dacă ești înalt sau scund, dacă ai ochii mici sau bulbucați, dacă ești frumos sau urât, slab sau gras. El știe un lucru. Toți oamenii sunt egali! Din păcate, omul are nevoie de evenimente tragice pentru a-și reaminti cine e el, ce e el. Are nevoie de cutremure, de pandemii, de amenințări ale naturii pentru a-și spune în gând …”ce mic și vulnerabil sunt și ce mare și puternic credeam că sunt!”. Parcă și disputele politice sunt mai puțin acute, mai puțin vocale în aceste zile, deși numai din partea lor nu te aștepți la o reacție  emoțională ce ține de decență. În concluzie, am o întrebare la care vă las pe voi să îi găsiți continuare, fiecare cu sufletul, cu mintea lui, cu ce i-ar plăcea să vadă la semenii lui, la el, la noi toți.  Ce-ar fi dacă de azi înainte …?

Virgil Ianțu – cântăreț și om de televiziune

Comentează pe FACEBOOK