Vlad Voiculescu, membru PLUS, a publicat, marți, un text pe pagina sa de Facebook în care recunoaște că tatăl său a fost colaborator al Securității.
„De câteva zile, pe câteva grupuri de whatsapp umblă un document. Este o decizie a unei instanțe de judecată care constată calitatea de colaborator al Securității a tatălui meu. E din 2014 si a fost mereu disponibila pe net. Probabil că o păstrau pentru mai târziu, dar acum că a apucat să circule, va apărea probabil în câteva minute pe wall-ul dumneavoastră cu titlul «ȘOC», «DEZASTRU» sau ceva în genul ăsta.
(…) Taică-miu nu e perfect și sigur a făcut greșeli. Nu vreau să comentez în niciun fel decizia respectivă. Taică-miu a ieșit în stradă în 1989 și a avut un certificat de revoluționar (o prostie, dacă mă întrebați pe mine, dar asta e altă poveste – și nu îl mai are astăzi). Nu comentez pentru că aș fi tentat să minimizez faptele – știindu-l pe taică-miu și știindu-i pe o bună parte dintre cei despre care se face vorbire acolo – și să pun lucrurile în contextul vieții tatălui meu, atât cât îl cunosc, cu bune și cu rele. Știu însă că tot în acele vremuri au fost mulți oameni care nu au acceptat să facă niciun compromis, niciodată. Oameni care au refuzat orice colaborare cu organele securității, indiferent de consecințe. Mă înclin în fața lor. Nu știu dacă eu aș fi avut această tărie în acele vremuri, deși sigur, mi-ar plăcea să cred că aș fi avut-o”, a scris Vlad Voiculescu, marți, pe Facebook.
Comentează pe FACEBOOK