Derdeluș cu iz penal: Florea a dat pe gheață 30 de milioane euro

Derdeluș cu iz penal: Florea a dat pe gheață 30 de milioane euro

Încet-încet aflăm și motivul principal pentru care fostul primar de la Sector 5 s-a gudurat pe lângă Firea pentru a-i da un loc eligibil în parlament. Este vorba de imunitatea de ales. Motivul?! Economat, una dintre companiile Primăriei Sector 5, a făcut, în 2019, în timpul mandatului lui Daniel Florea, achiziții dubioase. Este vorba despre un patinoar întins pe 1 hectar ce a costat 30 milioane euro. A mai luat ursuleți și pinguini de mii de euro bucata și peste 5000 de perechi de patine de 1,2 milioane euro. Descoperirea a fost făcută de actualul edil, Cristian Popescu Piedone.

Toate stau de 2 ani nefolosite în depozit, dar facturile au venit acum la plată la Primăria Sectorului 5, iar Piedone spune că nu le va plăti.

”Să le scoată la vânzare ca să-și recupereze banii, afirmă acesta.

”Am descoperit că avem de plată o sumă de 139.743.672 milioane lei, peste 30 milioane euro, facturi scadente, pentru un patinoar artificial. În 2018, SC Economat achiziționează acest patinoar. În 2019, pe 30.12 facturează unei alte societăți, tot din cadrul Consiliului Local, Amenajare Edilitară Salubrizare SA. Aceasta facturează la rândul ei către Primăria Sectorului 5.  Cu mențiunea că SC Economat dă și un adaos comercial către Amenajare Edilitară, deși sunt sub același tătic, Consiliul Local. Apoi îmi facturează mie să le dau banii înapoi. M-am dus să verific dacă există acest patinoar.  Există și există și praf pe el. Parte din el a început să se degradeze. Există patine la 1.000 lei perechea. Am să dau la tot sectorul, chiar și mărimea 47. Plus că au înțeles să cumpere și ajutoare de patinaj, ursuleți și pinguini. Un ursuleț și un pinguin costă 5.000 de euro bucata. Pinguini am de aproximativ 500.000 de euro. Iar patine am de peste 1,2 milioane euro.”, a spus primarul Piedone într-un video postat pe Facebook.

Patinoarul nici măcar nu poate fi folosit, pentru că este prea mare și nu încape în niciun parc din sector.

Economat Sector 5 a fost înființată de Marian Vanghelie în 2001. Inițial a avut scopul de a pune la dispoziția familiilor cu venituri reduse produse alimentare și nealimentare de bază la prețuri mai mici decât cele de pe piața liberă.

În timpul mandatului primarului PSD Daniel Florea s-a ocupat însă de alte lucruri, pe lângă activitatea principală, de exemplu de achiziția de tablete. Societatea a cumpărat în luna august 30.000 de tablete, nu știm cât au costat, dar achiziția face obiectul unui dosar DNA.

 

Comentează pe FACEBOOK