Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, că ‘fără un sistem judiciar funcțional, independent și eficient democrația noastră ar putea deveni și mai fragilă’.
‘Prezența mea este un semn de respect pentru dumneavoastră, pentru cei care vă desfășurați activitatea la Înalta Curte și pentru toți cei care lucrează în sistemul judiciar din România, un sistem care este un pilon de bază al țării noastre. Este ocazia de a reflecta cu onestitate și luciditate la starea justiției din România, pentru că fără un sistem judiciar funcțional, independent și eficient democrația noastră ar putea deveni și mai fragilă’, a spus Ilie Bolojan, la ședința de bilanț pe anul 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), scrie Agerpres.
El a precizat că, în ultimii ani, justiția română și-a desfășurat activitatea într-un context complex, menționând câteva provocări constante cu care s-au confruntat magistrații, respectiv volumul mare de activitate al instanțelor, complexitatea dosarelor, instabilitatea legislativă și lipsa de claritate a unor legi.
‘O justiție eficientă nu presupune doar instituții funcționale, legi sau proceduri clare. Marile sisteme publice sunt formate din oameni aflați în slujba țării noastre. România are mulți magistrați profesioniști, cu integritate. Deoarece le revine misiunea de a stabili adevărul judiciar, societatea așteaptă de la magistrați să fie repere morale și profesionale. Le sunt recunoscător tuturor magistraților, care prin ceea ce fac sunt un reper și pentru celelalte sisteme publice, dar mai ales pentru cetățeni, garantându-le că drepturile și libertățile lor sunt protejate’, a adăugat Ilie Bolojan.
Comentează pe FACEBOOK