Arhiepiscopul Tomisiului iese în evidență nu doar prin faptul că nu ține cont de regulile de protecție sanitară, ci și prin averea sa impresionantă. Averea lui Teodosie a explodat în ultimii patru ani.
IPS Teodosie încasează venituri comparabile cu ale președintelui Klaus Iohannis, scrie Ziare.com.
Din cea mai recentă declarați de avere pe care a completat-o în 2020 pentru anul fiscal 2019 reiese că arhiepiscopul Tomisului câștigă, în calitate de profesor universitar la Facultatea de Teologie a Universității Ovidius din Constanța, 158.019 de lei anual, adică 13.168 de lei pe lună. În plus, ÎPS Teodosie încasează venituri și de la Arhiepiscopia Tomisului – 176.304 lei/ an, adică 14.692 de lei pe lună.
În același timp, acesta deține în bancă peste 39.000 de euro și 78.485 de lei.
Concret, veniturile încasate de Arhiepiscopul Tomisului se apropie de cele ale președintelui Klaus Iohannis care, în aceeași perioadă, a obținut 179.735 de lei, ceea ce înseamnă peste 14.900 de lei lunar.
Tot în declarația de avere se arată că acesta deține și Complexul de la Dorna Arini. Este vorba despre un complex luxos, întins pe 20 de hectare, care cuprinde un hotel de 3 stele, spații de producție, sală de conferințe, restaurant și baza de tratament balnear.
De asemenea, ÎPS Teodosie are un teren intravilan la Techirghiol, obținut în 2014, prin donație, dar și un teren la Vatra Dornei, de 2.6 hectare.
Comentează pe FACEBOOK













