Parcul de autovehicule al României a crescut anul trecut cu 6,9%, respectiv cu aproximativ 515.000 de unităţi, ajungând la circa opt milioane de unităţi, anunță, luni, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor Auto din România.
În același timp, pe site-ul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a fost pus în dezbatere publică Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC), varianta revizuită la cerera Comisiei Europene. În documente se vorbește despre interzicerea autovehiculelor Euro 3 și Euro 4, fără a fi specificată o dată., scrie Hotnews.
Ce mai prevede PNIESC în privința electromobilității
- Introducerea de taxe de mediu ridicate și stricte, care să limiteze achiziția vehiculelor uzate;
- Introducerea unor benzi speciale de circulație pentru mijloacele de transport public și automobilele electrice;
- Extinderea, respectiv modernizarea transportului urban public cu mijloace ecologice, cum ar fi troleibuze, tramvaie, metroul si rețele feroviare suburbane.














