România înregistrează, în primul trimestru al anului, aproape 500.000 de șomeri, arată Institutul Național de Statistică.
”În trimestrul I 2021, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 65,9%. În primul trimestru al anului 2021, populaţia activă a României era de 8.132.000 persoane, din care 7.636.000 persoane erau ocupate şi 496.000 persoane erau şomeri”, arată datele INS.
Pe grupe de vârstǎ, rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (21,5%) în rândul tinerilor (15-24 ani). Distinct de cele 7.636.000 persoane ocupate, alte 720.000 persoane au lucrat în gospodăria agricolă proprie, pentru a produce bunuri agricole destinate exclusiv sau majoritar auto-consumului.
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul I al anului 2021, de 60,8%. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (70,3% faţă de 51% la femei) şi la persoanele din mediul urban (66,5% faţă de 54% în mediul rural).
Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 21,4%. Rata şomajului în trimestrul I 2021 a fost de 6,1%.
Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,9 puncte procentuale (6,5% la bărbaţi faţă de 5,6% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 5,9 puncte procentuale (9,5% în mediul rural, faţă de 3,6% în mediul urban).
Comentează pe FACEBOOK













