După opt ani de zile, drumul național – DN76 – care leagă Deva de Oradea, prin Brad, se apropie de finalizare.
Traversând județele Hunedoara, Arad și Bihor, DN76 are o lungime de 171,6 km și este o componentă a rețelei transeuropene de transport (TEN-T).
Două dintre tronsoane – sectoarele Ioneşti – Vârfurile (13 kilometri) şi Vârfurile – Ştei (33 de kilometri) – se află în șantier.
Proiectul de reabilitare a drumului naţional DN 76, Deva – Oradea, km 0+000 – km 184+390 a demarat în 2013, finalizarea sa fiind plănuită iniţial pentru 2016.
Tronsonul Deva – Brad a fost finalizat în 2017, în timp ce lucrările la tronsonul Ioneşti – Vârfurile au fost blocate aproape trei ani, după ce antreprenorii au fost acuzaţi de mobilizare slabă, iar investiţia a fost scoasă din nou la licitaţie.
Stadiul lucrărilor potrivit CNAIR:
IONEȘTI – VÂRFURILE:13,9 kilometri, stadiu 95%
VÂRFURILE – ȘTEI: 33 kilometri, stadiu 53%
Comentează pe FACEBOOK













