Nu mai puțin de 3.500 de rable au fost ridicate de pe străzile sectorului 4, făcând loc pentru noi locuri de parcare. O ințiativă ce ar trebui pusă în aplicare în tot bucureștiul. Potrivit primarului Daniel Băluță, multe dintre aceste epave deveniseră spații de depozitare pentru posesorii lor.
În momentul de față, 1.000 de astfel de autoturisme au fost predate către Remat, 115 se află în procedura prealabilă ridicării, iar aproximativ 500, care prezintă indicii de abandon, sunt în proces de evaluare și urmează a fi ridicate, anunță autoritățile locale.
„În ultimii ani, prin această acțiune, colegii de la Direcția Mobilitate Urbană și Poliția Locală, nu doar că au eliberat mii de locuri de parcare, dar și nenumărate trotuare pe care le-am redat pietonilor.
Multe dintre aceste epave deveniseră spații de depozitare pentru lucruri de care oamenii nu mai aveau nevoie, dar nici nu se îndurau să renunțe la ele, la fel ca mașinile în sine.
Din păcate, în acest fel, aceste rable deveniseră adăpost pentru șobolani, gândaci și alți dăunători, care ne puneau sănătatea în pericol.
În momentul de față, 1.000 de astfel de autoturisme au fost predate către Remat, 115 se află în procedura prealabilă ridicării, iar aproximativ 500, care prezintă indicii de abandon, sunt în proces de evaluare și urmează a fi ridicate.
Această acțiune este în plină desfășurare, așa că vă rugăm, dacă aveți cunoștință de astfel de vehicule abandonate, nu ezitați să ne dați locația acestora, în secțiunea de comentarii, pentru a putea deschide procedura de ridicare.
Totuși dacă dumneavoastră sunteți în situația de a avea o astfel de mașină, încercați să o puneți în ordine sau să o duceți personal la Remat, astfel încât să nu devină o povară pentru vecini”, scrie Daniel Băluță pe Facebook.














