Florin Cîțu îi răspunde lui Adrian Câciu, după ce ministrul de Finanțe a spus că liberalizarea pieței energiei a fost un eșec. Președintele PNL a declarat, vineri, că este o „tâmpenie” să se spună că liberalizarea pieţei de energie este un eşec, acesta arătând că actuala criză energetică este una globală.
Întrebat într-o conferinţă de presă cum comentează afirmaţia ministrului Finanţelor, social-democratul Adrian Câciu, că „e un eşec al liberalizării pieţei de energie”, liderul PNL a răspuns că a tot auzit această „tâmpenie sau prostie”.
„Niciodată liberalizarea nu este un eşec. Şi liberalizarea a fost făcută de doi ani de zile şi a fost OK. Astăzi, ce vedem astăzi, este o criză energetică la nivel global. Nu are nicio legătură cu România. Preţurile au crescut peste tot în lume, iar liberalizările s-au făcut în Uniunea Europeană cu mult timp înainte. E ciudat să spui că e eşecul liberalizării, dar, nu, venind de la socialişti nu este o problemă, pentru că această liberalizare a fost semnată şi calendarul făcut de Adrian Năstase şi a fost făcut, este un lucru care este în Tratatul de aderare la Uniunea Europeană”, a menţionat Florin Cîţu, potrivit Agerpres.
Comentează pe FACEBOOK













