Procedura de achiziție a videoclipului de promovare a transportului public din 2019 a ajuns pe masa DNA. Hotnews scrie că procedura de achiziție a videoclipului a fost făcută fără respectarea procedurilor legale.
Astfel, clipul ”Orașu-n mișcare”, plătit de STB în 2019 cu suma de 954.900 de lei fără TVA către SC Treasure Island SRL intră în atenția procurorilor anticorupție.
Sursa citată mai arată că pentru campania de promovare, o companie municipală a trimis o ofertă la jumătate de preț, care a fost ignorată.
Între neregulie găsite de anchetatori se numără nerespectarea depunerii unor documente prevăzute de către procedura operațională „achiziții directe de produse, servicii, lucrări”, precum caietul de sarcini.
De asemenea, s-a mai descoperit că valoarea estimată nu a fost determinată/fundamentată, de către entitatea organizațională, astfel cum prevede procedura operațională, iar ofertele primite, de la agenții economici care au participat la procedură, nu sunt datate și înregistrate.
Citește AICI întreaga listă de nereguli descoperită de anchetatori.
Reamintim că în iunie 2019 a apărut un videoclip plătit de STB prin care era promovat transportul public. Acesta a fost realizat cu ocazia împlinirii a 110 ani de la înființarea STB.
Comentează pe FACEBOOK













