Rusia a fost suspendată, vineri, din Consiliul Europei. Anunțul a fost făcut de ministrul de Externe al Italiei.
”Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, a cărui preşedinţie este deţinută de Italia, a luat decizia de a exclude Federaţia Rusă dintre membrii săi”, a anunţat Di Maio într-un comunicat.
Consiliul Europei a fost format după al Doilea Război Mondial pentru a proteja drepturile omului şi statul de drept pe întreg continentul şi este un organism separat de Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cere ca Rusia să fie exclusă din sistemul SWIFT, sistemul global de plăţi interbancare , măsură căreia Germania i se opune.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Federal german, Steffen Hebestreit, a declarat că procesul este unul sinuos, dificil de realizat din punct de vedere tehnic, cu un impact puternic asupra tranzacţiilor pentru Germania şi companiile germane din Rusia, informează Reuters.














