Războiul din Ucraina continuă. Miniștri de externe din Rusia și Ucraina s-au întâlnit joi, după 15 zile de la invazie.
Dmitro Kuleba a declarat într-o conferință după întâlnire că nu s-au făcut progrese în privința încetării focului, iar Serghei Lavrov nu și-a asumat angajamente în privinșa unui coridor umanitar în Mariupol, unde situația este foarte dificlă.
El a mai afirmat că discuția nu a fost ușoară, dar este gata să aibă o nouă întâlnire în același format, potrivit Digi24.
Ucraina nu poate opri războiul dacă țara care a început agresiunea nu vrea să facă acest lucru, a afirmat Kuleba, precizând că nu a fost ușor să-l asculte pe Lavrov în timpul întâlnirii.
El a mai spus că speră ca Rusia să permită funcționarea coridorului umanitar Mariupol, punctând că în timpul întâlnirii a subliniat că aceasta este prioritate.
La rândul său, Lavrov a negat la conferința de presă de după discuții bombardarea civililor la maternitatea din Mariupol. El a susținut, în aceeași linie cu declarațiile anterioare ale oficialilor ruși, că maternitatea fusese transformată într-o bază militară, de unde se trăgea împotriva soldaților ruși.
De asemenea, Lavrov a continuat să acuze Ucraina că deține arme biologice și chimice pe care vrea să le folosească și că țara este manipulată și acționează la comanda Occidentului.
Comentează pe FACEBOOK













