O femeie din Vrancea a fost plimbată timp de nouă ore cu ambulanța între spitalele din Focșani și Adjud, din cauza unui test Covid. Mai exact, la Adjund testul Covid a ieșit pozitiv, astfel că a fost trimisă la Focșani, la spital Covid. Dar, supriză, la Focșani testul a ieșit negativ, iar medicii de aici au retrimis-o la Adjud. Ajunsă aici, testul i-a ieșit din nou pozitiv și a fost retrimisă la Focșani. Astfel că pacienta a fost plimbată timp de 9 ore între spitale.
„Ieri am externat-o pe mama, de 64 de ani, din Spitalul Județean Focșani. Azi aveam programare la Spitalul Adjud, pentru tratament de recuperare. Acolo i s-a făcut testare pentru COVID, iar rezultatul a fost pozitiv. A fost retrimisă cu ambulanța la spitalul din Focșani, unde testarea pentru COVID a avut rezultat negativ. A fost retrimisă la Adjud, unde rezultatul testării a ieșit, iarăși, pozitiv. Acum se află, din nou, în drum spre Focșani. Mama nu mai poate, abia mai vorbește după atâtea ore petrecute în ambulanță. Nu este posibil așa ceva! Am externat-o ieri sănătoasă și acum abia mai respiră! Nu mai înțeleg nimic, o plimbă salvarea de azi dimineață, de la ora 9, între Focșani și Adjud.”, a declarat fiul femeii pentru Vrancea 24.
Potrivit fiului femeii, două teste rapide au fost pozitive la Adjud, iar alte două teste rapide au avut rezultat negativ la Focșani, toate efectuate în cursul zilei de astăzi.
În cele din urmă a fost internată Focșani unde i s-a făcut un test PCR urmând să se decidă ce se va face în funcție de rezultat.
Comentează pe FACEBOOK













