Vasile Dîncu este de părere că parlamentarii nu merită pensii speciale. Ministrul Apărării a declarat, vineri, că a fi parlamentar nu este o profesie, că nu e de acord cu pensiile speciale pentru această categorie şi adaugă că preşedintele partidului i-a spus PSD va pune din nou în discuţie un proiect de lege pe acelaşi subiect.
„Şi eu m-am întrebat, de atunci, şi chiar dacă am fost printre cei care au votat şi am această credinţă că nu trebuie parlamentarii să aibă drepturi speciale, pentru că ceilalţi oameni care lucrează în condiţii mult mai grele, în fabrici, în mine sau în alte locuri, nu au pensii speciale, au pensii pentru ceea ce au muncit. Apoi, meseria de parlamentar nu este o profesie care, să spunem, să fie o profesie care să merite un statut special. În mod normal, reprezinţi acolo nişte oameni dintr-o circumscripţie, nu trebuie să te bazezi pe asta în întreaga ta viaţă”, a afirmat Vasile Dîncu, vineri seară, la postul Digi 24, relatează News.ro.
Potrivit acestuia, „Curtea Constituţională, din nefericire, în multe situaţii, cumulează defectele politicii şi defectele justiţiei din România”.
Amintim că în urmă cu o zi, Curtea Constituțională a decis că legea PSD prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor este neconstituțională
Comentează pe FACEBOOK













