Și benzina și motorina s-au scumpit miercuri, din nou, după precedenta scumpire care a avut loc chiar marți. Litrul de motorină standard a trecut de 9 lei, iar în unele stații din marile orașe ajunge și la 9 lei și 17 bani. Benzina standard este încă sub 9 lei.
Marți, litrul de motorină standard la una dintre benzinăriile din nordul Capitalei era 8 lei și 99 de bani. Miercuri, prețul a urcat la 9 lei și 8 bani pe litru.
Aceeași majorare a fost și la litrul de benzină standard care a ajuns la 8 lei și 49 de bani, potrivit platformei monitorulprețurilor.info.
România importă 70% din necesarul de petrol al celor trei rafinării ale sale, iar livrările se fac exclusiv cu vaporul, prin Marea Neagră, costurile de transport și de asigurare crescând semnificativ în contextul războiului din Ucraina. Reprezentanţii celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene (UE) au aprobat săptămâna trecută un al 6-lea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei, care include un embargo petrolier cu anumite scutiri.
Comentează pe FACEBOOK













