David Popovici şi-a dorit mereu să devină cel mai rapid din lume. Acesta a declarat că recordul său la 100 de metri liber nu va rezista prea mult pentru că îl va bate chiar el. Întrebat cum a sărbătorit succesul, sportivul a spus că a sărbătorit succesul de la Roma cu pizza, alături de familie.
„În seara cu recordul mondial am comandat nişte pizza la hotel, am pus masa de masaj pe hol şi am întins pizzele pe masă, am băut nişte apă, suc şi cam asta a fost, adică am fost foarte puţini oameni, eu şi echipa mea şi părinţii mei. si cam asta a fost, aşa am sărbătorit noi”.
Surpriza cea mai mare a venit din partea înotătorului Michael Phelps. Acesta i-a transmis lui David Popovici un mesaj de felicitări.
„Cred că a fost un mesaj la care nu mă aşteptam şi cred că de mic copil îmi doream să afle cineva ca Michael Phelps de mine”.
Următoarea competiţie la care va participa va fi Campionatul Mondial de juniori din Peru.
David Popovici a cucerit două medalii de aur în probele de 100 m liber (cu record mondial de seniori) şi 200 m liber, la Campionatele Europene de Nataţie.














