Lucian Bode nu va mai face parte din Guvernul condus de Marcel Ciolacu. Fostul ministru de Interne va fi numit vicepreședinte al Camerei Deputaților și se va ocupa de strategia PNL pentru alegerile din 2024. Planează, însă, un zvon potrivit căruia, din cauza scandalului de plagiat, Bode este considerat o vulnerabilitate pentru imaginea Executivului şi a PNL.
Aflat la final de mandat, Lucian Bode a vorbit, miercuri, despre câteva dintre problemele pe care le-a întâmpinat ca ministru.
”O altă problemă structurală, dincolo de deficitul de personal, pe care am identificat-o la preluarea mandatului a fost cea legată de practica împuternicirilor în funcţii de conducere. Efectele acestei probleme au avut un impact negativ asupra activităţii structurilor MAI în ultimii ani. Împuternicirea trebuie să fie o măsură excepţională şi nu o regulă. Prin urmare, am acţionat pentru scoaterea la concurs a posturilor de conducere pentru a remedia această situaţie anormală şi care vulnerabiliza profund sistemul. Din totalul celor 13.219 funcţii de conducere existente la nivelul anului 2021, erau vacante atunci 4.288. În aceşti doi ani şi jumătate ai mandatului meu au fost iniţiate 7.362 de proceduri de concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante şi s-au emis aproape 4.000 de acte administrative de numire în funcţie”, a afirmat Lucian Bode.
El a explicat că a luat aceste măsuri “pentru a garanta stabilitatea în funcţiile de conducere, pornind de la premiza că niciun sistem nu poate performa cu soluţii de avarie dată de împuterniciţii pe funcţie”.
Comentează pe FACEBOOK













