sâmbătă 17 ianuarie 2026

Job la stat: 20.000 de lei pe lună pentru două ședințe/Cine sunt 17 „norocoși”

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Calitatea de membru al Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA) a Eximbank este lozul câștigător al oricărui demnitar sau înalt funcționar din sistemul public. Acest lucru se datorează faptului că desemnarea în această structură aduce, lunar, peste 20.000 de lei în conturile a nu mai puțin de 17 persoane. De precizat este și faptul că oricum aceștia mai au o a doua leafă, dar ceva mai mică, tot de la stat.

 

20.000 de lei pe lună pentru două ședințe

 

Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări (CIFGA), ca organism fără personalitate juridică, funcţionând pe lângă Ministerul Economiei şi Finanţelor, a fost înființat în 2007, cu scopul de a examina şi aproba operaţiunile de finanţare, garantare şi asigurare ce se efectuează de către Banca de Export-Import a României EXIMBANK – S.A. în numele şi în contul statului.

Teoretic, conform HG-ului de funcționare, CIFGA se întrunește bilunar sau ori de câte ori e nevoie. Așadar, condiția minimă, prezența la două ședințe pe lună, iar „absența de la două ședințe, fără ca votul să fi fost exprimat prin corespondență, în cadrul aceleiași luni calendaristice, atrage neplata indemnizației pentru luna respectivă”.

Leafa lunară e reprezentată de 20% din salariul lunar al președintelui Băncii de Export-Import a României EximBank, scrie Libertatea.

Potrivit ultimei declarații de avere (depusă în decembrie 2024, unde au fost trecute veniturile din anul anterior) a șefului EximBank, Traian Halalai, acesta a încasat în 2023 suma de 1.426.347 de lei pentru contractul de mandat, iar 257.916 lei pentru prezența în CIFGA.

17 membri cu câte 20.000 de lei pe lună

În prezent, din cele 17 persoane care fac parte din CIFGA, patru sunt de la Ministerul de Finanțe, unul fiind chiar președintele CIFGA al EXIMBANK. 

Însă pe lista instituțiilor care mai dau membri mai sunt și: Ministerul Economiei dă un vicepreședinte, Eximbank prin președintele său are funcția de vicepreședinte, iar membri simpli mai sunt secretarul general al Guvernului (plus încă trei oameni de la SGG), șeful Cancelariei prim-ministrului, un reprezentant de la Ministerul Agriculturii, un reprezentant de la Ministerul Dezvoltării, unul de la Transporturi, unul de la MIPE, unul de la Mediu și unul de la Ministerul Afacerilor Interne.

Libertatea vă prezintă câteva dintre persoanele care au primit sume frumoase din participarea în CIFGA al Eximbank.

Marian Neacșu, vicepremier al Guvernului, a încasat în anul 2024, pentru prezența în structura Eximbank, suma de 252.542 de lei (ceea ce înseamnă o medie de 21.045 de lei). Suma este netă. Pe de altă parte, de la Secretariatul General al Guvernului a primit 194.683 de lei (o medie lunară de 16.200 de lei).

Mircea Abrudean, fost secretar general al Guvernului și actual vicepreședinte al Senatului, a încasat anul trecut, de la comitetul din Eximbank, 257.916 lei, adică o medie lunară de aproximativ 21.500 de lei. 

În cazul președintei Eximbank, avem ca ultimă declarație cea depusă în iunie 2024 pentru anul fiscal 2023, spre deosebire de cele ale lui Neașcu și Abrudean.

Și Daniela Pescaru, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, a încasat 257.916 lei, adică o medie de aproximativ 21.500 de lei. Dacă ne uităm la suma încasată de la Ministerul Finanțelor, 117.378 de lei, ne dăm seama că a avut fonduri de două ori mai mari de la CIFGA al Eximbank.

Printre persoanele care în anul fiscal 2023 au mai încasat bani de la CIFGA a EximBank au mai fost Ștefania Gabriella Ferencz (care în perioada 2021-2023 a fost secretar general al MAI) sau Carmen Moraru (secretar de stat care l-a urmat pe Marcel Boloș când la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, când la Ministerul Finanțelor). Ferencz a încasat pentru perioada ianuarie-august 2023 171.944 de lei (aceasta a și ajuns din toamnă la Curtea de Conturi, fiind numită consilier de conturi pentru nouă ani), în timp ce Carmen Moraru a încasat 151.200 de lei, potrivit ultimei declarații de avere.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Ionescu Adriana
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro