Au trecut 35 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, când aproximativ 15.000 de mineri au fost aduși în Capitală de fosta conducere a României, în frunte cu Ion Iliescu, pentru a pune capăt mișcărilor de protest care durau de mai bine de două luni.
35 de ani de la Mineriada din iunie 1990
La 35 de ani de la acele evenimente, Parchetul General a trimis în judecată Dosarul Mineriadei. Vor fi judecați (pentru infracțiuni contra umanității) Ion Iliescu (fost președinte), Petre Roman (fost premier), Virgil Măgureanu (fost șef SRI), Gelu Voican Voiculescu și fostul lider sindical Miron Cosma, printre alții.
„Au început să mă lovească cu bastoane, bâte de lemn, cabluri electrice, seceră”, „Au început să dea în mine cu cabluri de mină, cu pumnii, cu obiecte contondente şi am fost lovit până am leşinat” sau „Am fost bătut atât eu, cât și soția, care era însărcinată”, sunt câteva dintre mărturiile crunte ale unora din cei peste 1.200 de locuitori ai Bucureștiului, victime ale unuia dintre cele mai violente evenimente din istoria României, așa cum reiese din rechizitoriul Parchetului General, ajuns recent pe masa judecătorilor, potrivit Digi24.
- 4 persoane moarte prin împușcare;
- Douăsprezece persoane violate;
- 1.311 de persoane ale căror integritate fizică și psihică a fost vătămată;
- 1.211 de persoane care au fost private ilegal de libertate;
Nicușor Dan: Justiția are datoria de a face lumină în dosarul Mineriadei
Președintele Nicușor Dan a afirmat, vineri, că Mineriada din 13 – 15 iunie 1990 rămâne unul dintre ‘cele mai dureroase’ momente din istoria post-decembristă, subliniind că justiția are datoria de a face lumină în acest dosar.
‘Nici până astăzi, după 35 de ani, Justiția nu a pronunțat o hotărâre definitivă în dosarul Mineriadei. Lipsește un verdict care ar închide atâtea traume și suferințe. Justiția are datoria de a face lumină nu doar pentru a identifica și sancționa vinovații, ci și ca un gest obligatoriu de respect față de dreptul societății românești de a cunoaște adevărul. Nu-i vom uita niciodată pe cei care au avut curajul să lupte pentru democrație și libertate, pe toți cei care au pus aceste idealuri mai presus de propriile vieți’, a scris șeful statului, vineri, pe Facebook.
În cursul dimineții de vineri, președintele Nicușor Dan a depus coroane de flori la Monumentul dedicat memoriei victimelor Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990 și la Monumentul ‘Kilometrul zero al democrației’.
Amintim că Ion Iliescu, 95 de ani, este internat la ATI la spitalul SRI din Capitală.
Comentează pe FACEBOOK













