vineri 15 mai 2026

Președintele Poloniei a adoptat un urs din sanctuarul de la Zărnești (FOTO)

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a adoptat un urs din România. Adopția a fost realizată în urma vizitei pe care liderul polonez a făcut-o la sanctuarul de urși de la Zărnești.
Gestul a fost făcut public de către șeful său de cabinet, Marcin Przydacz, și confirmat oficial de reprezentanții rezervației, dar și de reprezentanții sanctuarului.

Președintele Poloniei a adoptat un urs de la sanctuarul din Zărnești

Liderul polonez s-a aflat în România pentru a participa la Summitul Formatului București 9 (B9) desfășurat la București. După discuțiile pe teme de securitate și apărare regională, acesta s-a deplasat la Sanctuarul AMP Libearty Zărnești din județul Brașov, primul adăpost de acest fel vizitat vreodată de un șef de stat în funcție.
El l-a adoptat astfel, de la distanță, pe Batyr.
„Faceți cunoștință cu Batyr. Ultimele zile au fost pline de discuții despre cele mai importante subiecte – arhitectura de securitate, flancul estic al NATO și politica. Dar s-a mai întâmplat un lucru despre care trebuie să vă povestesc. Președintele a adoptat un alt animal de companie. De data aceasta, puțin mai mare 🙂 Lui Yuki, curajosul câine de la adăpost, rezident al Palatului Prezidențial, i s-a alăturat – deși de la distanță – ursul Batyr”, a dezvăluit reprezentantul președintelui Poloniei.

 

Ursul președintelui a primit numele Bathyr și va avea o mascotă legată de un urs legendar din Polonia.

„S-ar putea spune că a primit și propriul său patron – caporalul Wojtek, faimosul urs – a cărui poveste despre parcursul său militar a fost relatată de președinte la Sanctuarul LiBEARty din România. Șeful a promis, de asemenea, că mascota eroicului nostru Urs va ajunge în curând la acel centru, care salvează animale maltratate”, a adăugat reprezentantul președintelui.

Sanctuarul de urși LiBEARty a fost deschis în anul 2005 și în prezent este „cel mai mare proiect de bunăstare al animalelor din Europa, un colț de rai pentru urșii maltratați”, potrivit descrierii făcută pe internet, scrie Adevarul.

În pădurea care acoperă 70 de hectare de teren trăiesc peste 130 de urși.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro