miercuri 19 august 2026

Metroul din București s-ar putea opri în septembrie 2026 / Cauzele principale ale blocajului financiar

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Metroul din București riscă să fie blocat total începând cu luna septembrie 2026 din cauza restanțelor financiare masive acumulate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) față de Metrorex. Avertismentul oficial a fost lansat de Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou (USLM), care semnalează o criză bugetară fără precedent ce pune în pericol siguranța circulației și plata salariilor. 

 

Cauzele principale ale blocajului financiar

 

‘Cel mai simplu răspuns privind cauzele datoriilor Metrorex este faptul că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii nu plătește compensația la timp. Numai în 2026 compensația este cu 450.000.000 lei mai puțin decât prevede contractul de servicii publice de transport. (…) La fel a făcut Guvernul Bolojan și în anul 2025 când compensația a fost cu 350.000.000 lei mai mică. Afirmația domnului ministru cum că orice sumă s-ar băga în Metrorex banii nu se regăsesc e total neadevărată și calomnioasă la adresa celor care muncesc la metrou. Se dovedește simplu că în doar doi ani ați generat prin neachitarea compensației o lipsă de 800.000.000 lei. Deci, Metrorex nu este o gaură neagră a economiei, este o societate ai căror acționari nu o capitalizează, iar statul nu își respectă obligațiile contractuale’, susține USLM, potrivit Agerpres.

În ceea ce privește ideea conform căreia metroul ar trebui să fie în subordinea Primăriei Capitalei, aceasta nu este nouă, însă PMB ‘nu este în stare să se țină pe ea, fiind în faliment nedeclarat (ex. STB insolvență, Termoenergetica aproape)’ tot din cauză că nu li s-a dat compensația la timp și în valorile contractate.

‘Totul este generat de stat, care nu își respectă semnătura de pe contracte și nu dă la timp și la valoarea semnată compensația. Solicităm, de asemenea, ministrului să nu mai aducă știri false și să pună bucureștenii în antiteză cu alți cetățeni din alte orașe și pe metroiști contra călătorilor. Metroiștii își fac treaba, roata se învârte. Dacă tot vrea să fie salvatorul metroului, să acorde compensația pentru metroul bucureștean. Apropo, sunt peste 600.000 de călători pe zi, iar prin activitatea sa metroul aduce bunăstare la 4.000.000 de cetățeni zilnic. Atenție! Fără compensație, metroul se va opri în septembrie 2026’, transmite sindicatul de la metrou.

Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, a scris pe Facebook că Metrorex consumă energie electrică în valoare de un milion de euro pe lună, însă nu a achitat facturile în ultimele trei luni, primind o notificare în acest sens.

‘Am vorbit și săptămâna trecută, și în această seară (luni, n.r.) cu domnul director al Hidroelectrica. Nu suntem în situația în care Metrorex să fie deconectat, ci se încearcă o negociere pentru eșalonarea plății. Între timp, am extins misiunea Corpului de Control la Metrorex, fiindcă acolo banii nu sunt utilizați în cel mai eficient mod’, a notat Miruță, luni seara.

La rândul lor, reprezentanții Metrorex au afirmat, marți, într-un comunicat, că zilnic sunt efectuate plăți către furnizorul de energie electrică, Hidroelectrica, în vederea reducerii progresive a obligațiilor de plată restante și a stingerii acestora.

‘Metrorex continuă să efectueze zilnic plăți către furnizorul de energie electrică, în vederea reducerii progresive a obligațiilor de plată restante și a stingerii acestora. La acest moment, valoarea obligațiilor de plată către Hidroelectrica este mai mică decât valoarea consumului aferent unei luni’, au precizat aceștia.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro