marți 6 octombrie 2026

Val de plecări voluntare la Uzina Dacia Mioveni: Angajații pot primi compensații de până la 240.000 de lei net

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
Automobile Dacia a dat startul unui nou program de plecări voluntare pentru angajații platformei industriale de la Mioveni. Persoanele care decid să părăsească compania prin acordul părților pot beneficia de prime compensatorii consistente, ale căror valori nete variază între 45.000 de lei și 240.000 de lei, în funcție de vechime și criterii medicale.
Programul a fost lansat oficial pe 5 octombrie 2026 și va rămâne deschis pentru înscrieri până la data de 20 octombrie 2026, iar acordurile cu angajatorul vor fi încheiate în perioada 21–23 octombrie, potrivit antena 3 CNN. Această măsură face parte din strategia constructorului auto de automatizare, digitalizare și eficientizare a proceselor de producție.

Ce compensaţii financiare primesc angajaţii

Pentru salariații ale căror contracte individuale de muncă încetează prin acordul părților, ca urmare a reducerii/încetării activității, finalizării de proiecte, automatizării, robotizării, digitalizării, modificării structurii organizației care au ce și consecință suprimări de posturi și/sau ajustarea echipelor, se va acorda o primă, în funcție de data încetării raporturilor de muncă în societățile  Grupului Renault România (Automobile Dacia SA, Renault Technologie Roumanie, Renault Commercial Roumanie).

Primele vor fi acordate în funcţie de vechimea în companie:

  • până la 2 ani vechime: 45.000 lei, net
  • între 2 și 4 ani vechime: 85.000 lei, net
  • între 4 și 8 ani vechime: 125.000 lei, net
  • între 8 și 12 ani vechime: 150.000 lei, net
  • între 12 și 16 ani vechime: 180.000 lei, net

peste 16 ani vechime: 210.000 lei, net

Cui recomandă Dacia acest program de plecări voluntare

Pentru salariații înregistrați cu boală profesională confirmată sau accident de muncă soldat cu invaliditate se acordă o sumă în cuantum de 240.000 lei net, indiferent de vechimea în muncă.

În plus, odată cu plata drepturilor salariale aferente lunii octombrie, se va realiza și regularizarea zilelor de concediu de odihnă, în conformitate cu perioada efectiv lucrată în anul 2026.

De asemenea, sunt vizați salariații din perimetrele unde au loc reduceri/încetări de activitate, finalizări de proiecte, automatizări, robotizări, digitalizări.

Salariaților cu recomandare medicală privind schimbarea locului de muncă stabilită în „Fișa de aptitudini medicale”, întrucât trecerea în alte posturi de lucru se poate face doar în limita disponibilităților acestora.

Amintim că  Dacia își va întrerupe activitatea de producție timp de două zile. Pe 9 și 12 octombrie nu se va lucra din cauza evoluției pieței auto. Cei de la Uzină spun ca trebuie să adapteze nivelul de producție la volumul comenzilor.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro