DIICOT a dispus reinstituirea sechestrului asupra apartamentelor Nordis din Mamaia, după ce Curtea de Apel București a ridicat săptămâna trecută măsurile asigurătorii privind bunurile companiilor Nordis Management și Nordis Mamaia.
DIICOT pune din nou sechestru pe apartamentele Nordis
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au emis o nouă ordonanță de sechestru asigurător pe bunurile grupului imobiliar Nordis, la scurt timp după ce instanța ridicase măsurile anterioare. Potrivit Economedia, noua restricție vizează 155 apartamente, 8 parcări, 4 spații comerciale, un subsol și 2 boxe, nefinalizate și 14 terenuri, evaluate la suma de 12 milioane de euro.
E vorba despre exact aceleași apartamente scoase de Curtea de Apel București de sub sechestru săptămâna trecută.
Sute de noi plângeri și extinderea anchetei
Conform surselor judiciare, DIICOT a putut emite noua ordonanță datorită evoluției rapide a anchetei. Procurorii au dispus extinderea urmăririi penale pentru noi acte materiale de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, după ce la dosar au fost depuse încă 363 de plângeri penale din partea unor cumpărători păgubiți.
În acest moment, numărul total al părților vătămate (persoane fizice și juridice) a depășit pragul de 850 de victime.
Dosarul Nordis se transformă într-un gigant judiciar
Pe lângă noile acuzații de înșelăciune, dosarul mamă aflat pe masa procurorilor de la Crimă Organizată include un spectru larg de infracțiuni economice:
- Constituirea unui grup infracțional organizat
- Delapidare și spălare de bani
- Evaziune fiscală
- Obținerea ilegală de fonduri și rambursări frauduloase de TVA.
Sute de români și companii private au blocat sume uriașe de bani în avansuri pentru apartamente care fie nu au mai fost construite, fie au fost vândute de mai multe ori către clienți diferiți.












