Noi probleme cu asigurările de sănătate. CNAS a constat și ea că sunt mulți oameni din șomaj tehnic neasigurați și nu pot beneficia de servicii medicale, deși au fost virate sumele.
La rândul ei, CNAS dă vina pe ANAF. Mai exact, spune că își ia datele de la Fisc. Mai mult, spune că „mai mulți angajatori nu au încadrat corect personalul aflat în șomaj tehnic și nu a fost specificată perioada în care personalul s-a aflat în șomaj tehnic”.
Practic, Declarația 112, deși inițial a avut probleme, a fost pe urmă actualizată o lună mai târziu, scrie Hotnews. Odată ce au fost scoși din sistemul CNAS, oamenii nu au fost reintroduși, deși declarațiile din mai completate de angajatori trebuiau să ducă la reactivarea lor.
Ca să rezolve această problemă, angajatorii trebuie să trimită o declaraţie rectificativă D 112 cu modificările de rigoare, spune CNAS.
“Din analiza situațiilor semnalate, am constatat ca în Declarația 112, începând cu luna aprilie 2020, mai mulți angajatori nu au încadrat corect personalul aflat în șomaj tehnic. și nu a fost specificată perioada în care personalul s-a aflat în șomaj tehnic. Astfel, în datele importate de la ANAF în SIUI s-au preluat informatic formularele în care personalul aflat în șomaj tehnic a fost înscris la categoria salariat cu contribuție zero la sănătate. Conform reglementărilor în vigoare din sistemul de sănătate, o persoană care nu contribuie la fondul de sănătate și nici nu este încadrată într-o categorie scutită de plata contribuției își pierde automat calitatea de asigurat la 90 de zile de la data ultimei plăți a contribuției.”, transmite CNAS.
Comentează pe FACEBOOK














