Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că a transmis Parlamentului informarea privind starea de urgenţă instituită pe întreg teritoriu al României, prin decretele din 16 martie şi 14 aprilie. El a spus că nu este momentul orgoliilor și a cerut Parlamentului să adopte urgent legea privind carantinarea și izolarea, pentru a da autorităților pârghiile să acționeze pentru protejarea sănătății oamenilor.
Șeful statului a mai afirmat că pandemia a fost gestionată cu legi slabe, că legislația a trebuit ajustată din mers și că întreg cadru normativ al măsurilor excepționale trebuie regândiit, ca să cuprinsă instrumente suficiente pentru o acțiune promptă a autorităților.
”Ţin să menţionez una dintre marile probleme cu care ne-am confruntat, şi anume lipsa unei legislaţii coerente şi bine gândite. Am fost nevoiţi să gestionăm această pandemie cu legi slabe şi sumar croite, astfel că a trebuit să ajustăm din mers şi legislaţia. În viaţa unui stat există măsuri excepţionale care impun măsuri excepţionale. Fără îndoială regimul stării de urgenţă a fost gândit de legiutor astfel încât să asigure un răspuns prompt. Tocmai pentru acest motiv cadrul legislativ trebuie regândit şi aliniat cu Constituţia. Prin Constituţie, în situaţii de criză sanitară statul e obligat să ia măsuri pentru asigurarea sănătăţii publice. În realizarea acestei obligaţii, autorităţile statului trebuie să asigure un echilibru.
Fac un apel la colaborare loială între instituţiile fundamentele ale statului. Acum nu e momentul disputelor politice şi al orgoliilor. Interesul faţă de cetăţeni trebuie să fie mai sus decât orice. În astfel de momente de cumpănă, politicienii din toate partidele trebuie să fie la înălţimea funcţiilor deţinute. ”, a afirmat Iohannis.
„Pandemia ne-a pus în față tabloul a 30 de ani de eșecuri în administrarea României. Unica rațiune a restricțiilor a fost evitarea unui scenariu negru. Politicienii trebuie să fie la înălțimea funcțiilor deținute.”, a mai spus șeful statului.
Comentează pe FACEBOOK