Un bărbat din Caraș-Severin a sunat la 112 să se plângă că nu-i mai merge Facebook-ul și nu poate vorbi cu soția. S-a întâmplat luni seară, după ce aplicațiile Facebook, WhatsApp și Instagram au picat în toată lumea.
El i-a explicat dispecerului că nu își mai poate apela soția pe Facebook Messenger de câteva ore.
„Sunați la 112 doar când aveți o urgență sau dacă cineva se află într-o situație de urgență!”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin, printr-un comunicat.
Cetățeanul nu a fost amendat, dar a primit o avertizare.
De-a lungul timpului, dispecerii s-au lovit și de alte nemulțumiri ciudate ale cetățenilor care au sunat la 112. Oamenii au apelat pentru a reclama probleme precum întreruperea energiei electrice, nemulțumiri legate de modul de servire în restaurante sau de zgomotul produs de aparatele de aer condiționat din magazine.
Comentează pe FACEBOOK