UPDATE 15 IUNIE – Ministerul Sănătăţii anunţă, miercuri, al treilea caz de variola maimuţei a fost diagnosticat în România.
”Este vorba de un bărbat de 31 de ani care s-a prezentat ieri la un spital din Bucureşti. Simptomele au apărut pe data de 10 iunie”, au transmis reprezentanţii ministerului.
STIREA INITIALA
Al doilea caz de variola maimuţei a fost identificat în România. Este vorba despre un bărbat de 32 de ani, care se află în izolare la domiciliu, anunță Ministerul Sănătății.
”În acest moment, nu avem informaţii privind o legătură între cele 2 cazuri. Anchetele epidemiologice sunt în desfăşurare”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Starea bărbatului este bună şi acesta va rămâne în izolare.
A fost declanşată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacţilor direcţi.
Primul caz a fost anunţat luni, un bărbat de 26 de ani din Bucureşti, aflat în spital, în stare bună. Partenerul pacientului a călătorit în Europa, în ţări cu numeroase cazuri.
Comentează pe FACEBOOK













