duminică 3 martie 2024

Arafat: Adăposturile de protecție civilă, verificate

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat vineri că reprezentanţii IGSU vor intensifica acţiunile de verificare a adăposturilor de protecţie civilă, în contextul războiului din Ucraina. Arafata  ținut să precizeze că este „foarte puţin probabil” să fie necesară folosirea acestor adăposturi, dar că ele trebuie să fie golite, în cazul în care li s-a dat o altă destinaţie decât cea iniţială.

„IGSU lucrează în acest sens, pentru reactualizarea situaţiei. Din păcate – iar aceasta nu e de acum, noi am explicat acest lucru de foarte multe ori, numai că nimeni nu s-a gândit că vor fi situaţii în care e bine să ne pregătim, nu înseamnă că ne aşteptăm să avem o problemă noi, dar pregătirea este obligatorie – unele adăposturi din blocuri sunt utilizate cu alte scopuri. Va trebui să fie refăcute, rearanjate şi redată destinaţia lor. De acest lucru se ocupă colegii de la IGSU şi autorităţile locale. Vom intensifica acţiunile noastre. Rugămintea către cei care gestionează aceste adăposturi este să respecte regulile pentru care ele au fost create. Aceste adăposturi trebuie să rămână funcţionale ca adăposturi, aşa cum era destinaţia lor iniţială”, a arătat secretarul de stat.

Potrivit acestuia, adăposturile trebuie să fie goale, fiind pregătit totodată un „minim necesar” pentru astfel de situaţii.

„Eu locuiesc într-un bloc care are o zonă de boxe, dar are şi adăpostul. Iar adăpostul e gol. E adevărat că nu e pregătit cu ce trebuie acolo, adică pături. Trebuie să ai minim necesar în adăpostul respectiv pregătit sau să existe undeva depozitat, ca să fie pus acolo. Şi curăţat depozitul – pentru că multe nu sunt curăţate măcar – ca să poată să ţină oamenii în ele, o perioadă, dacă va fi nevoie. La noi foarte puţin probabil să fie această nevoie, dar avem obligaţia să fim pregătiţi”, a spus el.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro