duminică 16 noiembrie 2025

Avionul de lux cu care a plecat Iohannis în SUA/Cât costă

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Avionul de lux preferat de președintele Klaus Iohannis este un Gulfstream 550 de circa 40 de milioane de dolari. Șeful statului a decolat, luni, spre SUA unde va participa la o reuniune ONU.

 

Avionul de lux preferată de Klaus Iohannis

 

Klaus Iohannis a plecat luni în SUA, la o reuniune ONU. Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Unitate în diversitate pentru progresul păcii, dezvoltare durabilă și demnitate umană pentru toți, pretutindeni”.

“Președintele României va efectua o vizită oficială în Statele Unite începând cu data de 24 septembrie 2024.

Acesta și-a început călătoria luni, de la Constanța, și va zbura fără escală spre New York (SUA) circa nouă ore, cu un avion privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg.

Avionul va fi același cu care președintele țării a mai zburat în mai și iulie 2024 la Washington DC (SUA) și în august 2024 la Chișinău (Republica Moldova).

De asemenea, în anul 2023 același avion a fost închiriat pentru deplasările oficiale ale președintelui din Emiratele Arabe Unite (martie 2023), pentru “turneul african” din Kenya, Tanzania, Capul Verde și Senegal (noiembrie 2023), dar și în aprilie 2024 în Coreea de Sud.”, scrie Boarding Pass.

Costurile au crescut și ele de la un an la altul. În 2022, banii publici dați pe avioanele private cu care a zburat președintele nostru, al tuturor românilor, au fost 16,6 milioane de lei. În 2023, suma a crescut cu 24,5 milioane, depășind 41 de milioane de lei.

Gulfstreamul G550 închiriat de la Global Jet este un avion de lux, al cărui cost de achiziție dacă vorbim despre un avion nou este de circa 40 de milioane de dolari. Avionul poate transporta maximum 13 pasageri. Avionul are aproape 14 metri lungime și 1,89 de centimetri înălțime maximă a cabinei.

Autonomia de zbor a acestui avion este de 12.500 de kilometri.

Iohannis a plecat în SUA. Scopul vizitei efectuate cu avionul de lux

 

Scopul vizitei în SUA a președintelui Klaus Iohannis este menționat în agenda publică a președinției: marți, 24 septembrie – ora locală 09.00, 16.00, ora României- oficialul român va participa la segmentul de nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York.

Miercuri, pe 25 septembrie – ora locală 12.30, 19.30, ora României, președintele va susține intervenția națională în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Cea de a 79-a sesiune a Adunării Generale a ONU a început la 10 septembrie 2024. Marți, 24 septembrie, este prima zi a dezbaterii generale la nivel înalt.

Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Unitate în diversitate pentru progresul păcii, dezvoltare durabilă şi demnitate umană pentru toţi, pretutindeni” („Unity in diversity, for the advancement of peace, sustainable development, and human dignity for everyone everywhere”).

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, participarea preşedintelui Iohannis la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite din acest an reprezintă „o oportunitate de evidenţiere a contribuţiei ţării noastre la efortul global de a accelera progresul către cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, într-un context care continuă să fie marcat de provocări majore la adresa ordinii internaţionale bazate pe reguli, care sunt tot mai des nerespectate”.

Iohannis va susţine intervenţia naţională în plenul Adunării Generale a ONU, când va pleda pentru menţinerea dialogului la nivel multilateral, mai ales în formatul ONU, ca element esenţial al siguranţei regionale şi globale, se menţionează în comunicat.

Liderii mondiali vor discuta despre modul în care sistemul internațional poate evolua și vor aborda aspecte conexe, inclusiv pacea și securitatea, cooperarea digitală și finanțarea obiectivelor de dezvoltare.

Se preconizează că vor adopta un „pact pentru viitor” care va ajuta sistemul internațional să răspundă mai bine nevoilor generațiilor actuale și viitoare.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Ionescu Adriana
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro