Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat începerea sesiunii de finanțare pentru Programul „Casa Verde Fotovoltaice 2024”, destinată persoanelor fizice, în perioada 27 septembrie – 8 octombrie. Înscrierile vor fi organizate pe etape regionale, fiecare zi fiind dedicată unei regiuni diferite, iar finanțările se vor acorda până la epuizarea bugetului alocat fiecărei zone, potrivit comunicatului transmis de AFM.
Unitățile de cult vor avea, de asemenea, posibilitatea de a accesa finanțarea, cu o sesiune specială programată pentru 9 octombrie 2024, începând cu ora 10:00, până la epuizarea fondurilor disponibile.
„Pentru sesiunea din 2024, avem un buget record de aproximativ două miliarde de lei, ceea ce ne va permite să sprijinim implementarea panourilor fotovoltaice în încă 67.000 de gospodării. După această sesiune, se estimează că aproximativ 200.000 de gospodării vor beneficia de reducerea costurilor la energie prin utilizarea energiei verzi.”
„O noutate esențială a acestei sesiuni este finanțarea instalării sistemelor de stocare a energiei electrice produse de panouri, ceea ce va aduce un plus de eficiență și independență energetică. De asemenea, am majorat sprijinul financiar de la 20.000 lei la 30.000 lei pentru fiecare beneficiar”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.
Calendarul înscrierilor regionale și bugetele alocate
Solicitanții persoane fizice se pot înscrie în Programul „Casa Verde Fotovoltaice 2024” prin intermediul platformei informatice puse la dispoziție de AFM, conform următorului program:
- 27 septembrie: Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureș) – buget de 274,290 milioane lei;
- 30 septembrie: Regiunea Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu) – buget de 280,050 milioane lei;
- 1 octombrie: Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui) – buget de 319,380 milioane lei;
- 2 octombrie: Regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea, Tulcea) – buget de 242,730 milioane lei;
- 3 octombrie: Regiunea Sud-Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman) – buget de 321 milioane lei;
- 4 octombrie: Regiunea București-Ilfov – buget de 114,120 milioane lei;
- 7 octombrie: Regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea) – buget de 199,2 milioane lei;
- 8 octombrie: Regiunea Vest (Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș) – buget de 229,110 milioane lei.
Unitățile de cult vor beneficia de un buget de 20,1 milioane lei, conform programului stabilit pentru 9 octombrie.

Etape și documentație necesară
Utilizatorii își pot crea conturile în platformă înainte de deschiderea sesiunii oficiale, pentru a se familiariza cu aplicația și a fi pregătiți în ziua înscrierii. În ziua specificată pentru regiunea fiecăruia, va fi necesară doar încărcarea documentelor solicitate. Printre documentele necesare pentru înscrierea persoanelor fizice se numără actul de identitate, certificatul fiscal de la ANAF, certificatul de atestare fiscală privind taxele locale, extrasul de carte funciară și alte acte relevante.
Este important de menționat că fiecare solicitant poate aplica doar pentru un singur imobil și se poate înscrie o singură dată pe sesiune. Documentele încărcate nu pot fi modificate ulterior.
Programul „Casa Verde Fotovoltaice 2024” reprezintă o oportunitate importantă pentru românii care doresc să adopte soluții de energie verde și să-și reducă semnificativ costurile cu energia electrică.
Comentează pe FACEBOOK