Abuz al Poliției Cluj! Mai exact, un om al legii a fost filmat în timp ce călca pe cap un bărbat încătușat, în timpul unei intervenții de reținere a unui bărbat. Întâmplarea a avut loc în data de în noaptea de 25 spre 26 noiembrie 2022, scrie stiridecluj.ro.
„După cum se vede, în noaptea dintre 25 – 26.11.2022 în jurul orei 04:22, Calea Turzii, aproape de sensul giratoriu de lângă Sigma, 3 agenți de poliție încearcă sa aplaneze o situație unde un domn pare a fi în stare de ebrietate. După ce unul dintre agenți îl lovește cu piciorul (0:15), un al treilea (la 0:47) vine și îl calcă pe cap de două ori. Mi se pare un gest neprofesionist și inuman de care au dat dovadă. Indiferent de situație nu procedezi într-un asemenea fel”, a povestit un martor, potrivit stiridecluj.ro.
În primele secunde ale filmării apar doi agenți, iar ulterior vine al treilea, care este vădit iritat de faptul că cel de la pământ s-a opus reținerii și a vrut să se răzbune. Unul dintre polițiști l-a tras la o parte, îmcercând să îl calmeze.
Din primele informații, la data menționată, în jurul orei 04.10, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre o stare conflictuală, izbucnită la un local de pe strada Republicii din municipiu. Agenții de pază ar fi solicitat unui grup de persoane aflate în interior să părăsească localul, întrucât acesta s-a închis. În acel moment, un tânăr ar fi devenit recalcitrant, provocând scandal.
Comentează pe FACEBOOK