HotNews.ro
Banca Națională a României va lansa marți în circuitul numismatic o monedă din aur care va comemora împlinirea a 80 de ani de la ascunderea a sute de tone de aur de teama rușilor într-o peșteră din apropierea Mănăstirii Tismana – așa numita Operațiune ,,Neptun” .
Mugur Isarescu, insotit de primviceguvernatorul Florin Georgescu, la Mănăstirea Tismana Foto: Hotnews
De asemenea, cu aceeași ocazie BNR va lansa și o coală specială formată din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei.
Reamintim că, în 1944, Banca Națională în colaborare cu Guvernul, Armata, CFR și Mitropolia Olteniei, a organizat adăpostirea, în secret, a 242 de tone de aur din tezaurul BNR, împreună cu trei tone de aur din tezaurul Poloniei, aflat în tranzit prin România într-o peșteră din apropierea Mănăstirii Tismana.
depozit aur BNR Tismana, Foto: HotNews / DP
Desi de multe ori se spune că nu se învață nimic din istorie, BNR a învățat temeinic din experiența dramatică a Primului Război Mondial, când cele 93 de tone de aur trimise în Rusia nu s-au mai întors, astfel ca, în cel de-al Doilea Razboi Mondial, a decis să apere singură stocul său de aur. Acest tezaur avea dimensiuni mult mai importante în 1944 comparativ cu 1916; în pofida pierderii din Primul Război Mondial, se atinsese cantitatea de 242 de tone. În 1944, tezaurul era sub foc incrucișat: pe de o parte, Armata Germană, care se afla în Romania, pe de alta, Armata Roșie, care se apropia de granița noastră răsăriteană. În aceste condiții, Banca Nationala, în acord cu guvernul, a decis să transporte aurul, în cel mai deplin secret, aici, la Tismana, unde a fost depus în peșteră”, a explicat Mugur Isarescu într-o vizită făcută chiar la Mănăstirea Tismana.
Ascunzatoare aur Tismana. Foto: DP/ HotNews.ro
„În Oltenia sunt foarte multe grote care au adăpostit tezaure dacice. Tezaurul a fost pus prima dată în beciul mănăstirii și apoi a fost adus în peșteră. Dacă dușmanul îl gasea, peștera se prabușea întrucât era dinamitat”, a declarat Mitropolitul Olteniei, prezent la eveniment.
Moneda aniversară pe care BNR o va lansa are următoarele caracteristici:
Aversul monedei prezintă Mănăstirea Tismana, locul unde a fost evacuat Tezaurul Băncii Naționale a României în anul 1944, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „100 LEI” și anul de emisiune „2024”.
Reversul monedei redă portretele și numele lui Constantin Angelescu și Ion Lapedatu, guvernatori ai BNR, Palatul Vechi al Băncii Naționale a României în fundal și inscripția «OPERATIUNEA ,,NEPTUN”».
Monedele din aur cu tema 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii ,,Neptun” sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de broșuri de prezentare și de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Monedele din aur cu tema 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii ,,Neptun” au putere circulatorie pe teritoriul României.
Colile speciale conțin fiecare câte patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei. Bancnotele sunt înseriate consecutiv și au aceleași specificații tehnice ca bancnotele de circulație cu valoare nominală de 10 lei.
Colile speciale, formate fiecare din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei, sunt introduse în plicuri de prezentare și sunt însoţite de certificate de autenticitate redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central, precum și seriile bancnotelor.
Tirajul maxim pentru moneda din aur cu tema 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii ,,Neptun” este de 1.000 piese, iar pentru coala specială, formată fiecare din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei este de 5.000 exemplare.
Preţurile de vânzare sunt:
4.200,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate;
60,00 lei, exclusiv TVA, pentru coala specială formată fiecare din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei, inclusiv certificatul de autenticitate.
Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur cu tema 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii ,,Neptun” și a colilor speciale, formate fiecare din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Comentează pe FACEBOOK