Bolnav de cancer, obligat să moară de Covid !

Bolnav de cancer, obligat să moară de Covid !

La ora redactării acestui material, un om moare cu zile în spitalul Colentina din București. De aproape o lună își strigă disperarea, dar nimeni nu îl bagă în seamă. Soarta lui Ion Merchioiu, bolnav de cancer și infectat cu Covid19 nu poate fi decât una singură în condițiile date: va sfârși drept pacientul numărul o mie și ceva, decedat de coronavirus. Un suflet într-o statistică. De pe 17 aprilie și până în prezent, bolnavul în vârstă de 55 de ani nu a avut niciun simptom de coronavirus. Cu toate astea, statul român insistă ca el să apară în scripte ca bolnav de covid. Boala care îl omoară încet în fiecare zi este alta: cancer la stomac! Pentru așa ceva nu mai primește tratament de aproape o lună de zile. Mărturia domnului Merchioiu este cutremurătoare. La fel și strigătele de disperare ale familiei. Cazuri identice sunt în toată țara. Jurnalist.ro vă prezintă, în exclusivitate o serie de interviuri șocante cu oameni abandonați complet de sistemul medical românesc și care sunt într-un fel condamnați să moară de covid.

 

În octombrie anul trecut a fost operat de cancer. I-au găsit o tumoare greu de extirpat și l-au sfătuit să meargă la București să o trateze. Focșăneanul a reușit să prindă un loc la oncologie la Fundeni, abia pe 23 martie. S-a agățat disperat de firul de ață oferit de medicul radiolog Mitulescu, știind că de el depinde viața sa. Radioterapia dădea rezultate și speranța i-a revenit în suflet, până pe 16 aprilie. Atunci s-a dat alarma în spital, apărând zvonul că o asistentă a fost depistată cu Covid. Cel puțin asta a aflat el, de la cei care au venit să testeze toți pacienții. În noaptea de 17 spre 18, puțin după ora 1 l-au luat cu izoleta..

Coșmarul omului care moare cu zile de aproape o lună de zile il aveți în înregistrarea de mai jos. De pe patul spitalului Coleltina, acolo unde a fost mutat, omul își strigă disperarea. Ascultați și trageți singuri concluziile:

Cazul omului “forțat” să moară de coronavirus a ajuns la mine prin rețelele de socializare. Atât fiica stabilită în străinătate, cât și soția acestuia sunt neputincioase și au sperat că doar presa le mai poate salva ruda. Soția omului uitat în spital a vorbit și ea deschis despre drama pe care o trăiește. Înregistrarea complet necenzurată a primei convorbiri telefonice cu aceasta o găsiți tot aici, pentru cei care vor să se convingă că oamenii chiar spun adevărul.

După aceste mărturii halucinante, au urmat investigațiile și răspunsurile. Cele din urmă, mai subțiri. Porniți pe firul transferului de la Fundeni, am aflat că medicul radiolog de acolo încă face eforturi să dea de urma pacientului “extras” de sub îngrijirea sa. A încercat în repetate rânduri să ia legătura cu omologii săi de acolo, pentru a afla vești. S-a blocat mereu de lipsa de comunicare. I s-a spus doar că pacientul este încă pozitiv și se află în tratament de coronavirus. De peste 3 saptamâni… NU vrea să dea declarații publice, însă își asumă tot protocolul medical pe care l-a aplicat domnului Merchioiu și ne asigură că fără o continuare a sa, șansele acestuia de supraviețuire sunt mici.

Am continuat ancheta la Colentina. Pe numărul de telefon lăsat pacienților internați de covid a răspuns o doamnă asistentă ce a intrat imediat în silenzio stampa, când i-am spus cine sunt și ce informații vreau. A explicat că doar directorul medical sau managerul spitalului pot vorbi cu presa. Iar acum vine partea interesantă. Prins la telefon, directorul medical Bogdan Furtună a fost extrem de deschis. Asta, până a aflat ce anume mă interesează. Dialogul de mai jos a avut loc vineri dimineață (8 mai), medicul asigurându-mă că se va interesa ce este cu aceste cazuri bizare din parohia sa. Au trecut 2 zile și jumătate și încă nu avem explicații. Ascultați și dialogul acesta:

Sunt sute de “sechestrați” în toată țara

 

Cazuri precum cel de la spitalul Colentina se întâlnesc în toată țara. Zeci de bolnavi cronici scriu și reclamă că sunt abandonați și că nu mai primesc decât tratament anti-Covid, deși ei nu au niciun simptom. În paralel, afecțiunile de care sufereau îi omoară încet.

O categorie aparte o reprezintă asimptomaticii pozitivi, complet sănătosi. Vorbim de oameni care stau de o lună, o lună și jumătate în spitalele de infecțioase, după ce au fost depistați pozitiv. Sunt testați o dată la 4-5 zile și li se spune că nu pot pleca din spital. Însă ei nu au nimic. Mai jos am postat interviul cu un tânăr de 30 de ani, internat la spitalul Babeș din Timișoara, care face o lună și jumătate de când stă sechestrat în spital. Cel mai grav este că nimeni nu îi spune nimic și nu știe cât va mai trebui să stea în celebrul spital de infecțioase.

Așa cum v-am spus, acestea sunt doar câteva din sutele de persoane care scriu zilnic poveștile lor cutremurătoare. Nimeni nu le spune nimic, iar mulți dintre ei mor și apar în celebra statistică difuzată de autorități.

Am luat legătura cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, pentru a încerca să aflăm o explicație. Legat de bolnavul de cancer de la Colentina, ministrul nu și-a putut explica lipsa procedurilor. Acesta susține că pacientul nu ar fi putut pleca din Fundeni fără o fișă de externare, iar cei de la Colentina cu siguranță ar trebui să îl trateze și de cancerul iniția. “Spitalul Colentina este spital Suport pentru Covid și cu siguranță de-asta a fost pacientul transportat acolo. Cei de la Fundeni nu au posibilitatea tratării de coronavirus, în timp ce Colentina poate asigura tratament pentru ambele afecțiuni.. Fără să avem o fișă clară a pacientului, nu putem ști de ce se aplică un anumit protocol medical”, ne-a explicat ministrul.

Pe hârtie, protocoalele arată bine. În viața reală, oamenii strigă disperați din spitale și nimeni nu îi aude. Foarte probabil acest virus ucigaș i-a bulversat și pe medici, care nu s-au mai întâlnit cu așa ceva. Dar asta nu ar trebui să ne facă pe toți să înghițim povestea că oamenii mor pe capete de coronavirus. Bolile lor cronice sunt “uitate” de personalul medical, din momentul în care apare un test pozitiv de covid19. De altfel au recunoscut și autoritățile că aproximativ 87 la sută din decesele de coronavirus erau, de fapt, pacienți cu morbidități de altă natură. Cu toate astea, România îi raportează la greu ca fiind morți de covid19. Alte state nu fac asta…

Comentează pe FACEBOOK