Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat joi, 2 iulie 2026, că va solicita oficial convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în a doua jumătate a lunii iulie pentru a debloca fondurile europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Măsura vine în contextul în care Parlamentul tocmai a intrat în vacanța de vară, lăsând România într-un blocaj politic și cu riscul de a pierde miliarde de euro.
”Principala activitate în următoarea săptămână, care a fost discutată şi astăzi în şedinţa de Guvern, este legată de finalizarea proiectelor de legi care vor trebui puse pe agenda Parlamentului şi adoptate în aşa fel încât România să îşi încaseze sumele aferente PNRR. Am inventariat aceste proiecte. Sunt şase proiecte de bază şi încă trei proiecte secundare pe care ne propunem să le finalizăm până săptămâna viitoare. Asta înseamnă că vor fi încheiate discuţiile cu reprezentanţii Comisiei Europene pe fiecare domeniu, în aşa fel încât ceea ce trimitem Parlamentului pentru a fi dezbătut să aibă avizul Comisiei”, a declarat Bolojan, joi, la finalul şedinţei de Guvern, potrivit News.ro
El a anunţat că va solicita convocarea unor sesiuni extraordinare pentru dezbaterea acestor proiecte.
”Vom informa grupurile parlamentare, liderii de grup, liderii de partide, în aşa fel încât să aibă acces la aceste proiecte din timp pentru a le putea studia. Unele deja sunt depuse încă în Parlament. Le vom depune la ambele Camere în aşa fel încât să intre în ordinea de dezbatere corespunzătoare, pentru ca la votul final să ajungă la camera decizională. Şi voi solicita conducerii celor două Camere convocarea unor sesiuni extraordinare în a doua jumătate a lunii iulie, în aşa fel încât aceste proiecte să poată fi dezbătute. Ele sunt foarte importante, pentru că fiecare proiect are o valoare de cel puţin 770 milioane euro, iar valoarea maximă este de 970 milioane de euro”, a transmis premierul.












