Orașul București se află în topul capitalelor europene care oferă randamente atractive pentru investițiile în proprietăți destinate închirierii. Conform datelor publicate de Global Property Guide, doar patru alte capitale europene depășesc Bucureștiul în ceea ce privește rentabilitatea investițiilor imobiliare.
Ce înseamnă randamentul din chirie?
Randamentul din chirie reprezintă raportul dintre venitul anual obținut din chirie și prețul de achiziție al proprietății, exprimat într-un procent. Acest indicator oferă o perspectivă asupra timpului necesar pentru ca investiția să devină profitabilă.
Pe termen lung, investițiile imobiliare sunt considerate o opțciune sigură datorită tendinței de creștere a valorii proprietăților.
Chiar și în contextul unor evenimente excepționale precum crize economice sau pandemii, proprietățile imobiliare și-au păstrat atractivitatea datorită capacitații lor de a proteja capitalul în fața inflației.
De ce să investești în imobiliare?
Pentru investitorii individuali, achiziția unui apartament sau a unei case oferă o oportunitate accesibilă de investiție, fără a necesita cunoștințe avansate de tranzacționare.
O locuință poate genera venituri pasive prin închiriere și oferă flexibilitatea de a fi vândută oricând. Astfel, proprietarii pot recupera investiția inițială și pot beneficia de profitul acumulat.
Comparativ cu alte piețe europene
Deși în multe țări europene există proiecte dedicate exclusiv închirierii, Bucureștiul oferă o oportunitate unicat prin prețurile relativ scăzute ale proprietăților comparativ cu alte capitale.
Aceasta face ca investițiile în capitala României să fie mai accesibile și mai profitabile pe termen lung.
Topul capitalelor europene cu cele mai bune randamente
- Riga, Letonia – Randament mediu: 8,47% Riga atrage investitorii datorită prețurilor accesibile și randamentelor ridicate. Zonele precum Agenskalns oferă randamente de până la 11,68%, ceea ce o plasează pe primul loc în clasament.
- Dublin, Irlanda – Randament mediu: 6,83% Cu o cerere ridicată de locuințe, datorată expansiunii companiilor multinaționale, Dublin rămâne o alegere solidă pentru investitori.
- Podgorica, Muntenegru – Randament mediu: 6,67% Capitala Muntenegrului oferă oportunități accesibile și randamente competitive, similare cu cele din București.
- Varșovia, Polonia – Randament mediu: 6,49% Fiind un centru economic în plină dezvoltare, Varșovia atrage investitori prin combinația de randamente ridicate și prețuri accesibile.
- București, România – Randament mediu: 6,23% Conform Global Property Guide, Bucureștiul se află în pragul unui boom imobiliar. Investitorii pot obține cele mai bune randamente în zone precum Drumul Taberei, unde garsonierele oferă un randament de până la 8,24%.
- Bruxelles, Belgia – Randament mediu: 5,54% Capitala Belgiei combină stabilitatea politică cu oportunități constante pe piața de închirieri.
- Madrid, Spania – Randament mediu: 5,49% Deși prețurile proprietăților au crescut, Madrid rămâne o alegere atractivă datorită cererii constante.
Bucureștiul este o destinație din ce înce mai căutată de investitorii imobiliari, oferind randamente ridicate și costuri de intrare relativ scăzute.
Cu perspectivele de dezvoltare economică și integrarea în zona Schengen, capitala României promite să devină una dintre cele mai atractive piețe imobiliare din Europa.
Comentează pe FACEBOOK