România ocupă, din nou, locul 1 în Europa de Est la contrabanda cu țigări. Bugetul de stat al României a pierdut peste 2 miliarde de lei în 2021, ca impact direct al contrabandei. Conform Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2020 -2024, contrabanda este o amenințare la adresa securității naționale. De asemenea, din 2019, 21 aprilie este Ziua Națională împotriva Traficului Ilicit de Produse.

Din datele oficiale ale BAT România reiese că peste 2,4 miliarde de țigarete de contrabandă au fost consumate în țara noastră anul trecut. Valoarea totală a acestora se ridică la 2 miliarde de lei. Ce s-ar fi putut face cu acești bani? Spre exemplu, 63 de kilometri de autostradă.
Top 3 județe la contrabanda cu țigări este ocupat de Satu Mare, Suceava și Maramureș. Potrivit raportului GfK Purchasing Power Europe 2021, zona de nord – est a României este și cea mai slab dezvoltată, având o putere de cumpărare de doar 71,2% față de media națională și de o treime față de media UE. Salariul mediu în aceste județe se situează sub pragul de 3.000 lei net lunar, cu aproximativ 20% sub media națională, conform INS – Institutului National de Statistică.
Fiecare container de țigări ilegale înseamnă un milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de țigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste.
Pe platforma www.stopcontrabanda.ro, o inițiativă BAT, se pot vedea datele despre evoluția capturilor de țigarete de pe teritoriul României.
Comentează pe FACEBOOK













