miercuri 22 ianuarie 2025

Cadourile lui Ceaușescu, scoase la licitație. Ce se vinde

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Cadourile lui Nicolae Ceaușescu au fost scoase la licitație de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) prin intermediul Casei ArtMark. Este vorba despre cadouri primite de cuplul dicatorial cu diverse ocazii, de la instituții și firme din țară și din afară, dar și despre bunuri personale, cum ar fi una dintre celebrele piese vestimentare – o șapcă nelipsită din outfit-ul lui Nicolae Ceaușescu.

foto artmarkro

 

Cadourile dictatorului, disponibile publicului larg

 

Licitația va avea loc joi, 13 iunie, la ora 19:00, iar prețurile de pornire variază între 300 și 4.000 de euro. Toate obiectele vin însoțite de un certificat de atestare RAAPPS, potrivit adevărul.ro. 

Printre cele mai ieftine bunuri licitate se numără o plachetă de siliciu cu fotografia lui Nicolae Ceaușescu și o mapă de birou decorată cu harta Brașovului din secolul al XVII-lea, ambele având un preț de pornire de 300 de euro.

Una dintre cele mai interesante piese scoase la licitație este o șapcă din bumbac, realizată de Casa de Modă București, cu un preț de pornire de 500 de euro. Suzana Andreiaș, fostă menajeră a soților Ceaușescu a povestit că cei doi aveau o cameră comună plină de dulapuri, încastrate pe pereți, dar și pe mijloc.

„În dulapul din dreapta își ținea Ceaușescu hainele. Acestea erau așezate pe compartimente: costume (în jur de 20 de perechi), scurte îmblănite, paltoane, pardesie, fâșuri din astea mai scumpe, căciuli, șepci, pulovere, pijamale, maiouri, indispensabili…”.

Alte obiecte valoroase includ o ramă din argint decorată cu monogramă tunisiană, primită de la președintele Tunisiei, Habib Bourguiba, cu un preț de pornire de 900 de euro.

De asemenea, sunt licitate două machete: una a unui autoturism Dacia C.N. din 1987, cu un preț de pornire de 2.500 de euro, și alta a unui TAB (transportor amfibiu blindat) produs de Automatica Moreni, cu un preț de pornire de 3.000 de euro.

 

4.000 de euro, prețul de pornire pentru cele mai scumpe obiecte

 

Au fost scoase la vânzare, totodată, o serie de piese de design, obiecte decorative ce împodobeau Palatul din Primăverii. Cel mai ieftin este un platou Vide-poche, realizat din sticlă stratificată de Murano turnată din tipar, decorat cu pigmenți din aur, al cărui preț de pornire este de 800 de euro.

De la 1.500 de euro pleacă prețul unei carafe  de aproximativ o jumătate de metru înălțime din argint și porțelan pictat manual, primită cadou de Ceaușescu din partea Comitetului Județean PCR Arad, în 1987, dar și un centru de masă, realizat din metal aurit și sticlă.

O lampă de citit realizată din corn de cerb, sculptat, pirogravat, primită în dar de la Comitetul Județean PCR Bistița-Năsăud, cu ocazia zilei de naștere, la 26 ianuarie 1980, are ca preț de pornire suma de 2.000 de euro, iar o oglindă cu ramă din argint, bogat decorată cu arabescuri și porumbel, cadou protocolar primit de Nicolae Ceaușescu, pleacă de la 2100 de euro.

Cele mai scumpe piese din colecția lui Ceaușescu licitate sunt o sculptură din piese de rulment, creată de Uzina Rulmentul Brașov, primită în dar cu ocazia ultimei zile de naștere a dicatorului (26 ianuarie 1989), pentru care se cer 3.500 de euro; o sculptură în marmură neagră, reprezentând un eschimos pe sanie – artă inuită – semnată Abraham Pov (1927-1994), dăruită de Joseph Seroussi (fondator Seroussi), în 1988, precum și o oglindă monumentală, în forma stemei R.S.R., încadrată în lemn sculptat cu frunze de stejar și ghinde, cadou din partea CPL Sighet, – ultimele două cu preț de pornire de 4.000 de euro. 

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Ionescu Adriana
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro