UPDATE: Curtea Constituțională a admis luni sesizarea conflictului între președintele Klaus Iohannis și Parlament privind desemnarea pentru a doua oară a lui Ludovic Orban în funcția de premier.
Astfel, desemnarea lui Orban este neconstituțională, iar Iohannis este obligat să nominalizeze un premier care să poată strânge o majoritate în Parlament.
…………………..
Curtea Constituțională a României dezbate, luni, sesizarea PSD privind desemnarea lui Ludovic Orban premier, pentru a doua oară, de către președintele Klaus Iohannis.
Dezbaterea are loc cu doar câteva ore înainte de votarea în Parlament a Cabinetului Orban II.
Conform textului sesizării conflictul de natură constituţională constă în exercitarea în mod discreţionar a atribuţiilor preşedintelui.
”Nominalizându-l drept premier pe Ludovic Orban, Preşedintele României încalcă voinţa Parlamentului, care tocmai i-a retras încrederea acestuia prin recenta moţiune de cenzură. Respingând propunerea de premier formulată de o majoritate parlamentară, Preşedintele României va declanşa, astfel cum a declarat, un conflict juridic de natură constituţională, împiedicând formarea unui Guvern, cu scopul declarat de a dizolva Parlamentul şi de a ajunge la „alegeri anticipate””, se arăta în sesizare.
”Rezultă că Preşedintele României şi-a îndeplinit în mod discreţionar, abuziv, prerogativele înscrise în art. 85 alin. 91) şi 103 alin. (1) din Constituţia României, republicată, încălcând astfel principiul cooperării loiale, dimensiune a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat”, mai acuză PSD-iștii.
“Totodată, acesta nesocoteşte propriile atribuţii înscrise la art. 80 alin. (2) din legea fundamentală, în componentele referitoare la obligaţia sa de a veghea la respectarea Constituţiei, de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice şi de a exercita funcţia de mediere între puterile statului, şi deturnează de la scopul prevăzut de legiuitorul constituant dispoziţiile imperative înscrise în art. 114 alin. (2) din legea fundamentală, potrivit cărora Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de lege, a fost votată în condiţiile art. 113. Totodată, în vederea soluţionării conflictului de natură constituţională, vă solicităm să dispuneţi conduita în acord cu prevederile constituţionale faţă de care autorităţile publice trebuie să se conformeze”, se arăta în finalul sesizării.
Comentează pe FACEBOOK













